Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

A treia etapă consecutivă cu trei camioane Kamaz pe podium

În a doua etapă a maratonului și a opta de la Dakar 2021, de la Sakaka la Neom, cu o lungime totală de 709 km, din care 375 km de cursă specială, au fost din nou pe podium trei echipaje Kamaz, dar în ordinea Anton Shibalov, Andrey Karginov, la 2’19”, și Dmitry Sotnikov, la 2’28”. Ocupantul locului al treilea în clasamentul general după șapte etape, Airat Mardeev (Kamaz), a sosit al șaptelea, la mai puțin de un minut de pilotul de pe locul al patrulea la general, Ales Loprais (Praga), astfel că avem un clasament general neschimbat, cu Sotnikov pe primul loc, la 43’28” de Shibalov și la 1H13’15” de Mardeev.

Deoarece mecanicii nu au avut acces la bivuac între cele două etape de maraton, cel mai important lucru era ca vehiculele să ajungă în stare tehnică bună la finalul celei de-a șaptea zile, altfel ar fi trebuit reparate de echipaje. Niciunul din cele patru camioane Kamaz nu a avut daune, astfel că piloții s-au putut odihni.

Traseul etapei a opta a fost presărat cu pietre ascuțite și dune periculoase în spatele cărora se ascund stânci, astfel că cea mai mică greșeală putea face ca vehiculele să se piardă în deșert sau să fie avariate și să necesite ore întregi de reparații, deci să piardă șansele la o poziție bună în clasamentul final. Traseul include și numeroase și secate de râuri, canioane și formațiuni stâncoase, iar pentru camioane, care au pornit în cursă în urma autoturismelor, o provocare a constituit-o și nisipul ridicat de acestea și numeroasele urme care le puteau direcționa greșit.

Pornind primele în cursă, echipajele rusești au profitat de situație pentru a nu risca dacă nu era nevoie și au stabilit propriul ritm, cu atenție să nu rateze punctele de control, iar adversarii erau obligați să riște și să atace. De aceea și media de viteză a fost foarte ridicată în această etapă. Aliaksei Vishneuski, rămas singur în competiție din partea MAZ, deci fără să beneficieze de sprijin tactic sau de altă natură din partea vreunui coechipier, a constituit o reală amenințare pentru ruși și a fost dificil de întrecut pe anumite porțiuni, ceea ce arată că rivalitatea este la un nivel înalt, în ciuda rezultatelor din care se vede o dominare clară din partea Kamaz.

Pe 12 ianuarie se desfășoară etapa a noua, cu plecare la Neom și întoarcere la Neom, o buclă de 579 km, din care 465 km de cursă specială.

Articole similare

Ad