Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

A12 din Olanda, pe unde trec 9.000 de camioane/zi, se închide nouă zile la finalul lunii

De pe 27 septembrie până pe 7 octombrie, Rijkswaterstaat (Directoratul General pentru Lucrări Publice și Managementul Apelor din Olanda) va efectua lucrări majore de întreținere pe A12, astfel că toate benzile de la Oudenrijn la Nieuwerbrug în direcția Haga vor fi închise complet. Asta va produce consecințe majore, așa cum subliniază asociația olandeză de transport și logistică TLN, deoarece A12 estre una dintre cele mai importante artere rutiere și de transport din Olanda, pe unde trec zilnic circa 80.000 de vehicule, inclusiv  9.000 de camioane. Devierea traficului pentru nouă zile va avea un impact semnificativ asupra circulației pe A2, A27 și A15.

Așa cum v-am mai informat și cu alte ocazii, în Olanda se anunță din timp astfel de lucrări și de perturbări ale traficului, și totuși TLN consideră că un anunț făcut la final de iunie pentru niște lucrări de la final de septembrie este prea din scurt. De aceea TLN, alături de evofenedex, asociația expeditorilor, și de unele companii de logistică din zonă, au propus câteva alternative pentru a limita pe cât posibil impactul asupra traficului, cum ar fi amânarea lucrărilor până în vara lui 2022 sau păstrarea cel puțin a unei benzi deschise circulației în timpul lucrărilor. Totuși, Directoratul a transmis că aceste alternative nu par posibile sau că ar duce la perioade și mai mari de probleme în trafic.

Atunci, este de părere TLN, ar fi important măcar să se comunice în timp util cu privire la închiderea drumului, prin campanii naționale de informare. Ceea ce Directoratul a acceptat să facă și va începe în curând să ofere detalii despre modul în care își propune să limiteze problemele din trafic și să garanteze siguranța pe drumurile alternative, care au fost deja anunțate.

Articole similare

Ad