AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad

Accent pe transport domestic, dar si pe intermodal

Intr-o perioada in care lipsa soferilor aproape ca a ajuns sa dicteze strategia viitoare a unei companii de transport (mai ales cand flota depaseste o suta de camioane!) si in care tarile vestice impun tot mai multe ingradiri legislative carausilor estici, compania ploiesteana Cartrans incepe un proces de reinventare. Pe de o parte, va pune accent pe dezvoltarea transportului intermodal si va consolida, asteptand cu rabdare rezultatele, transportul domestic, iar pe de alta, va incuraja in continuare propriii soferi sa cumpere cate un camion, repartizandu-le apoi curse astfel incat acesta sa fie un parteneriat de tip win-win. Toate aceste solutii insa nu vor compensa reducerea cifrei de afaceri inregistrata in 2016, si mai ales nu vor putea acoperi scaderea profitului datorata in principal exacerbarii din ultimul an a cheltuielilor generate de poverile administrative impuse de vestici.
Text: Beatrice ZAVOEANU
 

Daca scaderea cifrei de afaceri a companiei Cartrans Preda cu aproape trei milioane de euro in 2016, comparativ cu 2015, a fost cauzata in principal de restrangerea flotei cu 10 unitati si scaderea numarului de soferi, reducerea profitului cu doua milioane de euro a avut drept cauza principala cresterea cheltuielilor. „Numai majorarile legate de diurna au fost de circa 600.000 de euro. Acestora li se adauga majorarea RCA, plus cresterea salariului minim in doua randuri“, a punctat Decebal Popescu, CEO al grupului de firme Cartrans. Acesta considera ca profitul real al unei companii de transport care lucreaza legal din punct de vedere al inregistrarii cheltuielilor si veniturilor, al platii taxelor si impozitelor, dar si al respectarii normelor AETR, ar trebui sa fie de 3-5%, orice marja de peste 7-8% pe care alte companii o declara neputand fi atinsa, in opinia acestuia, doar din transport pur, mentinand o flota cu o vechime de maximum cinci ani si oferind o calitate a serviciilor de cel mai inalt nivel. „Chiar si in vest, companiile care ofera solutii mult mai complexe se «invart» in conditiile de piata actuale in jurul a 7-8% profit. In Romania inca exista firme mari care nu constientizeaza toate cheltuielile din spatele activitatii, desi costurile de regie sunt cam aceleasi pentru toti, paritatea de angajati TESA versus numar de camioane fiind aproape identica.“
Este adevarat ca cei care desfasoara pe langa transport si activitati conexe pot sa mai beneficieze de unele mici avantaje. Astfel, o firma care e si dealer de camioane poate avea avantajul unui pret foarte bun la achizitii sau una care dispune de cash din alte activitati poate cumpara cu bani lichizi, economisind astfel dobanda aferenta finantarii. In plus, cea care are la dispozitie cash nu mai apeleaza la firme de recuperare pentru accizele din Franta, Spania sau Belgia, ci le colecteaza direct. „In acest mod, compania economiseste comisionul recuperatorului, care e destul de consistent, insa va trebui sa astepte si un an sa le primeasca. O firma care traieste doar din transport nu isi permite sa astepte atat de mult“, a explicat Decebal Popescu. Acesta mai aminteste ca se mai pot obtine economii din achizitia masiva de motorina, pretul fiind mai bun datorita volumului si posibilitatii de revanzare. In ceea ce priveste economiile ce se pot obtine prin detinerea unui service in-house, acesta este cam sceptic. „Unora le-ar putea aduce avantaje, insa am observat ca, in momentul in care detii un astfel de atelier, cand vine masina acasa din cursa, la 1-2 saptamani, ai tendinta de a repara mereu la ea, fie ca soferul, fie ca mecanicul cere asta. In schimb, daca nu ai atelierul in curte, ajungi sa faci reparatii doar atunci cand este nevoie, evitand ca intreg costul cu personalul din service, cu echipamentele, scolarizarea s.a. sa se transforme din costuri variabile in costuri fixe“, a mai spus Decebal Popescu.

Innoirea parcului nu e rentabila la pretul actual al vehiculelor SH
Flota companiei prahovene Cartrans Preda este in prezent de 122 de camioane, iar luna aceasta va fi extinsa pana la 134 de camioane. „Am comandat Volvo, Mercedes-Benz si MAN Efficient Line 3, cu noua cutie de viteze (14 trepte), complet echipat, cu garantie pe trei ani“, a precizat Decebal Popescu, adaugand: „anul acesta nu am mai vandut foarte multe din cele vechi. Le pastrez ca sa ma capitalizez si pentru ca am nevoie de masini pe intern.“ Pe de alta parte, nici preturile actuale extrem de scazute de pe piata vehiculelor second-hand nu incurajeaza vanzarea acestora. „Pretul nu o sa creasca prea curand, mai ales ca nici tarile arabe, care cautau pana acum masini uzate, fabricate in 2006-2007, nu au ce sa faca acum cu unitati Euro 5 si Euro 6 cu electronica avansata, pentru ale caror reparatii sunt necesare investitii in zona tehnica.“
Tot din nevoia unei infuzii de cash compania va renunta in acest an la achizitiile facute pe credit, orientandu-se catre leasing operational, lipsa obligativitatii avansului facand din acesta singura solutie viabila de extindere a flotei. „Creditul este optim doar pentru schimbarea masinilor din flota, mai ales ca vanzarea celor vechi pe piata libera poate acoperi avansul si chiar obtine si un mic profit“, a mai spus CEO-ul Cartrans.

Lipsa soferilor comuta atentia catre solutii intermodale
Cealalta companie a grupului, Cartrans Spedition, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri mare, dar cu profit mic. Mai mult, anul acesta este posibil ca profitul sa fie mai mic, urmand sa fie consolidata activitatea de transport la nivel national, ceea ce presupune investitii. „Pe intern rata profitului este de sase ori mai mica decat pe extern. Totusi, anul acesta am crescut mult volumul pe national, chiar daca stim ca e o investitie ce va da roade in timp, plus-valoarea fiind asteptata abia peste doi ani“, a punctat Decebal Popescu, amintind ca utilizeaza foarte putin din flota proprie pe intern, volumele mari fiind repartizate celor 27 de carausi subcontractati.

Articole similare