AIC Industrial&Logistic Development, divizie imobiliara a AIC, va dezvolta si livra pentru Fashion Days un spatiu de depozitare clasa A compus din doua depozite. Spatiul logistic se va intinde pe o suprafata de peste 13.700 m2, noua facilitate permitand Fashion Days sa vina in intampinarea operatiunilor sale in expansiune pe termen mediu. Noul proiect, care intareste revenirea pietei de dupa criza, se va ridica la 5,5 milioane de euro.
Primul depozit construit de AIC va avea o suprafata totala de 7.289 m2 si va fi definitivat in aprilie 2016, iar al doilea, cu o suprafata de 6.425 m2, va fi incheiat in mai 2016. Ambele cladiri includ o zona de birouri si una de depozitare si vor beneficia de platforme externe pentru acces si parcare.
Cele doua spatii sunt situate in cadrul A1 Business Park, la km 13 pe autostrada Bucuresti-Pitesti, pe un lot de 70 ha cu peste 130.000 m2 construiti si o infrastructura completa pentru operatiuni logistice si industriale.
„Noul model de business al Fashion Days presupune un stoc mai mare de produse din colectii noi si un timp de livrare mai scurt. Momentan, selectia de produse pe care o oferim clientilor nostri cuprinde 500.000 de articole, insa ne dorim sa crestem acest numar. Pentru a putea acomoda schimbarile, o noua locatie de depozitare era necesara“, a spus Razvan Predica, CEO al Fashion Days, completand: „depozitele din Romania acomodeaza intregul stoc de produse al Fashion Days. De aici livram catre toate pietele in care Fashion Days activeaza.“
Fondul de investitii Vabeld Group, prin subsidiara din Romania (Varoed), va oferi finantarea si sustinerea pe termen lung a acestui proiect. Holdingul imobiliar este format dintr-un grup de companii specializate in domeniul investitiilor in proprietati, cu experienta in achizitia, inchirierea si (re)dezvoltarea proprietatilor destinate retailului, atat a centrelor comerciale din orase, cat si a parcurilor de retail din afara acestora, in principal in Belgia, Franta, Marea Britanie, Brazilia si, de curand, Germania, Slovacia si Romania.
A inceput reactivarea proiectelor
AIC Industrial&Logistic Development este o divizie a AIC SRL. Echipa e prezenta in Romania din 1995 si a operat in cadrul Cefin Real Estate pana in 2011, an in care, din cauza conditiilor de piata, activitatile imobiliare ale grupului Cefin au incetat. Echipa a vandut peste 350.000 m2 de clasa A in cadrul unor spatii industriale si logistice din Romania, printre care Parcul Logistic Cefin Bucuresti (actualmente detinut de P3), A1 Business Park (in posesia Valad), Parcul Logistic Cefin Arad (detinut acum de CTP) si Parcul Logistic Dunca din Timisoara (in portofoliul AIC).
Incepand cu 2013, dupa patru ani in care piata a stagnat, AIC a avut un rol activ in recuperarea proiectelor imobiliare, atat a celor detinute anterior, cat si ale tertilor. In ultimele 24 de luni AIC a incheiat opt tranzactii in valoare totala de peste 30 de milioane de euro privind proprietati industriale si logistice aflate in litigiu. „Pe langa cedarea parcului logistic Cefin din Arad catre grupul CTP, celelalte sapte tranzactii s-au referit la reactivarea proiectelor care au fost blocate din cauza crizei ce a lovit sectorul imobiliar in 2008-2011. Din proiectul A1 Industrial Park, de 600.000 m2 de terenuri, cu 300.000 m2 cladiri industriale si logistica, pana a venit criza din 2008, s-au cladit aproximativ 110.000 m2, pe o suprafata de 200.000 m2 de teren. Acest proiect a fost dezvoltat printr-un parteneriat la acel moment intre grupul Cefin si un investitor institutional“, a punctat Stefano Albarosa, CEO AIC Industrial&Logistic Development, completand: „o serie de proiecte incepute de grupul Cefin au intrat din cauza crizei pietei imobiliare in diferite faze critice: fie s-au blocat constructiile, fie au fost predate inapoi bancilor, fie au intrat in faliment. A fost o scadere extrem de substantiala a valorilor imobiliare si, mai rau, o lipsa de lichiditate pe piata, iar gravitatea crizei a dus, la sfarsitul lui 2011, la desfiintarea activitatilor Cefin Real Estate in Romania. Insa, la inceputul lui 2013, s-a sesizat o mare cautare de fonduri de investitii care ar fi fost interesate sa se intoarca in Romania. „Prima tranzactie importanta, din ultimul trimestru al lui 2013, a fost achizitia unui portofoliu de cladiri din domeniul automotive. Din 2014 am inceput sa luam inapoi de la sistemul bancar o serie de terenuri pentru dezvoltare industriala si logistica“, a mai spus Albarosa.
In 2015, cei mai importanti operatori de logistica au inceput sa reinvesteasca in Romania. Intre acestia, CTP a cumparat Prologis, Bucharest West. „Au facut investitii importante prin noi. Au cumparat si terenuri pentru dezvoltare ulterioara, si parcul de la Arad. Apoi, belgienii de la WDP, care oprisera patru ani dezvoltarea, au inceput iar sa investeasca in domeniul industrial“, a punctat Stefano Albarosa, subliniind ca au aparut si investitori noi, ca Panettoni si Logicor. „Avem legaturi in special cu finantatori din Europa de Nord, Anglia si Belgia.“
Insa, in opinia lui Albarosa, cel mai incurajator fapt pentru Romania este volumul de investitii imobiliare din domeniul industrial si logistica. „E o piata care se misca incontinuu, iar asta inseamna ca sunt investitori care vor sa vina sa produca aici sau care vor sa se stabileasca aici pentru a servi mai bine piata romaneasca. Romania devine iar piata de consum ca in 2006-2008, venitul pe familie crescand de la 6.800 de euro la aproape 8.000 de euro (+25%), in ultimii trei ani.“
Proiecte de dezvoltare AIC Industrial&Logistic Development
AIC RE este focusat pe dezvoltarea si construirea proiectelor industriale si de logistica, respectiv pe punerea impreuna a unui investitor, unui teren si a unui chirias sau client final. Echipa AIC RE a dezvoltat 350.000 m2 construiti, pentru industrial si logistica, ce reprezinta peste 30% din totalul construit in domeniul industrial si logistica dupa 2002. „Suntem focusati pe dezvoltari, nu suntem proprietari pe termen lung ai cladirilor construite; pentru aceasta sunt necesare capitaluri de miliarde de euro. Proiectele dezvoltate de AIC RE pornesc de la nivelul Fashion Days, pana la 20-25 de milioane de euro, respectiv de la 13.000 la 40.000 m2 de cladiri“, a explicat Stefano Albarosa.
AIC isi propune sa finalizeze dezvoltarea parcului A1. „Toate terenurile care nu au fost dezvoltate in 2008 (circa 350.000 m2) au fost luate inapoi si ne propunem ca in urmatorii trei ani sa cladim aproximativ 150.000 m2 de noi hale industriale si logistice“, a explicat Albarosa, mentionand ca AIC RE a reluat terenuri pentru dezvoltari industriale in Timisoara, Arad, Cluj, Ploiesti, Pitesti si Iasi. „Cautam parteneriate cu investitori din domeniu pentru ca tabloul de clienti e puternic acum, cand in Bucuresti exista doar 2% spatii industriale si logistice neinchiriate.“
La Timisoara, AIC RE are de dezvoltat 42 ha de teren, printr-o tranzactie destul de avansata. „Putine fonduri de investitii fac si dezvoltare. In modelul clasic, investitorii cumpara active deja inchiriate, dupa constructia lor. Investitiile in sectorul imobiliar garanteaza un randament net, in momentul de fata in Romania de peste 8% p.a., de multe de ori mai mare decat un depozit la banca“, a mai spus Albarosa.
2015 a fost extrem de bun pentru real estate
Pe langa tranzactiile de 30 de milioane de euro realizate in 2015, AIC RE a semnat anul trecut contracte de dezvoltare pentru 38.000 m2, intre care si cei 13.700 m2 de livrat catre Fashion Days. AIC RE a inceput si un proiect de dezvoltare a 100 de apartamente in Pantelimon, destinat achizitiilor prin „Prima casa“. „Suntem in faza de autorizatii de constructie a unor cladiri de 24.000 m2, din care 16.000 m2 de apartamente, ce se vor vinde cu 60.000-70.000 de euro. Insa nu vom incepe sa construim pana nu gasim un partener specializat din domeniul constructiilor rezidentiale.“
Proiectul a inceput in iulie 2015, iar valoarea acestuia se ridica la circa 12 milioane de euro.
Si activitatile automotive din grupul AIC s-au inchis cu profit, la o cifra de afaceri de aproximativ 32 de milioane de euro. „In vremurile foarte grele (2008-2010), chiar cu un cost de peste 25 de milioane de euro de pierderi de capital propriu investit, cand am vazut ca nu mai puteam sustine proiectele, le-am predat bancilor pe cale amiabila. Atitudinea a fost apreciata de banci, iar cand a fost vorba sa reluam aceste proiecte, discutia a fost extrem de constructiva. Mai mult, s-au deschis foarte multe oportunitati in domeniul reactivarii de proiecte imobiliare, pentru ca bancile au vandut mii de credite neperformante catre fonduri de investitii. Aceste fonduri de investitii cauta acum, la randul lor, dezvoltatori, pentru a preda mai departe proiectele.
Valoarea nominala a creditelor vandute a depasit 5,5 miliarde de euro. „AIC RE nu isi permite sa fie pe piata primara, unde toate tranzactiile sunt de 100-150 de milioane de euro. Fondurile de investitii cumpara mii de tranzactii si le dau catre o societate de recuperare de creante“, a spus Albarosa, completand: „pentru tranzactii mici gasesti investitori privati interesati sa cumpere, insa pentru cele evaluate intre doua si patru milioane de euro, nefinantabile, puterea de negociere e mai mare. In 2015, pentru industrial si logistica, s-au inregistrat tranzactii de 400 de milioane de euro, dupa ce in 2011-2012 acestea au fost sub 50 de milioane de euro.“