AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad

Alexandru Nazare: „Vești bune de la Comisia Europeană. Trebuie să menținem ritmul record al investițiilor publice“

Prognoza de creştere de 5,1% pentru economia românească, avansată în previziunile de primăvară ale Comisiei Europene, plasează România pe locul 3 în UE, după Spania şi Franţa, a anunțat ieri, 12 mai, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

„Veştile bune pentru ţara noastră vin astăzi de la Comisia Europeană, semnalele pozitive sunt extraordinar de îmbucurătoare, însă reiterez apelul la prudenţă“, a scris miercuri, pe Facebook, ministrul Finanţelor Alexandru Nazare. „Prognoza de creştere de 5,1% plasează România pe locul 3 în UE, după Spania şi Franţa. Totodată, CE estimează un avans de 4,9% pentru economia ţării noastre în anul 2022, în condiţiile în care prognozele anterioare indicau o creştere de numai 3,8% pentru 2021 şi 4% pentru 2022“, a mai arătat Nazare în aceeași postare.

El subliniază, însă, că România trebuie să menţină, pe lângă un ritm al investiţiilor publice, şi controlul cheltuielilor bugetare pentru a înregistra o creştere sustenabilă. „Toate aceste semnale pozitive sunt extraordinar de îmbucurătoare, însă reiterez apelul la prudenţă. Trebuie să menţinem ritmul record al investiţiilor publice, concomitent cu controlul cheltuielilor bugetare pentru ca România să înregistreze o creştere economică sustenabilă.“

În previziunile economice de primăvară, publicate miercuri, Comisia Europeană a îmbunătăţit la 5,1% estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% anterior, PIB-ul urmând să consemneze un avans de 4,9% anul viitor, de asemenea în creştere faţă de prognoza de 4% avansată în luna februarie a acestui an. Potrivit CE, deficitul bugetar se va reduce la 8% din PIB în acest an şi la 7,1% din PIB anul viitor, de la un nivel de 9,2% din PIB înregistrat anul trecut, în timp ce deficitul de cont curent se va situa la 4,9% din PIB în 2021 şi la 4,6% din PIB în 2022, de la 5% din PIB în 2020.

Articole similare

Ad
Ad