Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Arcese a comandat 300 de Krone Mega Liner

Compania multinațională de origine italiană a configurat cele 300 de semiremorci cu echipament special pentru transport feroviar, compatibil cu profilul P400, deoarece dezvoltarea intermodalului și sustenabilitatea sunt două dintre prioritățile sale și de-a lungul timpului a investit continuu în standardizarea flotei și în adaptarea ei pentru transport combinat.

În prezent Arcese are peste 3.000 de semiremorci mega care dse pot folosi și pe căi ferate cu profil P400, în condițiile în care se anticipează că tunelul de cale ferată Ceneri se va deschide, iar infrastructura feroviară europeană P400 se va dezvolta astfel încât să includă trenuri de până la 750 m lungime, ceea ce va optimiza serviciile oferite de operatorul italian, făcându-le mai inteligente și mai ecologice.

Achiziția celor 300 de semiremorci consolidează parteneriatul dintre cele două companii, început în urmă cu peste 30 de ani, timp în care Arcese a cumpărat mai mult de 2.500 de semiremorci Krone.

Articole similare

Ad