AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad

ATP Trucks lansează și un tractor Truston după autobasculantă

ATP Trucks Automobile extinde gama Truston, lansată în 2019, adăugând autoșasiului 8×4 – care primește acum și primul facelift – un autotractor de 480 CP, cu variante de cabină de zi și înălțată. Primul autotractor 4×2 high roof a ieșit de pe linia de producție și intră în procesul de testare în vederea omologării.

Cu o activitate de peste 25 de ani în domeniul auto, ATP Group și-a dezvoltat în ultimii ani segmentul de producție auto. În 2019, ATP Trucks lansa pe piață primul model Truston 8×4, 430 CP – autobasculată și autobetonieră. În prezent, portofoliul diversificat repoziționează ATP Group ca și integrator de produse și sisteme pentru mobilitatea persoanelor și produselor. “Toate cele 50 de camioane produse de noi pânâ în prezent au fost vândute. Pe acest segment am înregistrat o cifră de afaceri de 4,3 milioane euro. Etapa face lift ne găsește fără camioane în stoc, însă cu peste 100 de comenzi ferme din partea clienților. Truston este soluția excelentă nu doar în cariere și balastiere, ci și în domeniul construcțiilor de drumuri, civile, hidrotehnice. Am livrat camioanele noastre spre clienți care acoperă toate aceste segmente de activitate”, a declarat Lucian Varga, Directorul General al ATP Trucks.

Cea mai importantă caracteristică a Truston rămâne rezistenţa. Varianta 8×4 este construită pe două profile în C, 8 + 7 mm, puse unul într-altul, ceea ce crește semnificativ rezistența șasiului. Sistemul de suspensie include arcuri cu 11 foi pe față (25 cm) și 13 foi pe spate (30 cm). Motorul este produs de Weichai, numarul 1 mondial la vânzarea de motoare comerciale diesel de peste 6.000 cmc.

Încă de la primul model Truston, conceptul producătorului ATP Trucks s-a orientat spre nevoile șoferului: fie că a fost vorba despre claritatea și simplitatea instrumentelor de bord, fie despre elemente de confort aduse în dotarea standard. “Pe măsură ce am avansat cu producția și mai ales cu vânzarea, ne-am dat seama că putem mai mult. Dacă pe piața de profil se practică dotarea camioanelor cu cabine simple și ieftine, iată că noi putem să asigurăm cabine moderne, de top, fără depășirea bugetelor”, a mai menționat Lucian Varga.

Lucrând la procesul de înnoire și dezvoltare a portofoliului, ATP Trucks punctează și ieșirea de pe linia de producție a primul autotractor Truston 4×2, echipat cu motor WP13.480E63 Euro 6 (Powered by Weichai) și o cutie manuală de viteze sau, opțional, una automată – AMT (Automatic Mechanic Transmission). Șasiul vine pe profilul de 9mm. Axe față: 7,5 t, axe spate: 13 t, rezervor 600 l. Sistemul de frânare este produs cu tehnologie Wabco. “Autotractorul a venit ca răspuns la cererea pieței, pretabil segmentului construcţii,  transport mărfuri speciale dar și generale. Experiența noastră s-a consolidat o dată cu producția și comercializarea primelor produse Truston foarte bine asimilate în piață și iată că am avut nevoie de mai puțin de 2 ani pentru a veni cu un nou produs”, a adăugat Lucian Varga.

Articole similare

Ad
Ad