Ford a început de anul trecut producția de serie a noului E-Transit, din aprilie 2022 urmând să înceapă livrările în întreaga Europă. Bateriile sunt produse de Ford în uzina sa din Kocaeli (Turcia), unde se va produce și Ford E-Custom. Din necesitatea de a monta bateria între punți, puntea spate a trebuit să fie modificată și s-a optat pentru o suspensie independentă, ceea ce are ca rezultat o experiență de condus mai confortabilă.
E-Transit este disponibil cu sarcini utile de până la 1.785 kg, fiind oferit în 25 de variante constructive – furgon, cabină dublă, șasiu-cabină – cu multiple lungimi și înălțimi ale acoperișului, și greutăți maxime admise de la 3,5 până la 4,25 tone.
Cu o capacitate utilizabilă de 68 kWh, bateria produsă în Turcia va oferi o autonomie de până la 317 km. Motorul electric asigură un cuplu maxim de 430 Nm în versiuni de putere de 135 kW (183 CP) și 198 kW (269 CP). E-Transit se poate încărca de la 15% la 80% în 34 de minute de la un încărcător rapid CC de 115 kW. O încărcare completă peste noapte de la un Ford Wallbox cu o sursă CA trifazată de 230 volți, 16 A, durează puțin peste 8 ore.
E-Transit este oferit în două serii – Base și Trend – și toate vehiculele oferă niveluri de echipare semnificativ mai bogate decât modelul diesel echivalent. Seria Base este echipată cu funcții standard, inclusiv control electronic al temperaturii aerului, SYNC 4 cu ecran tactil de 12 inch, pornire fără cheie, scaune încălzite, parbriz Quickclear și oglinzi electrice încălzite, plus conectivitate permanentă cu un modem FordPass Connect, abonament la FordPass Pro 6 sau Ford Telematics Essentials, acces la rețeaua de încărcare FordPass timp de un an și un abonament de un an la Ford Telematics pentru clienții de flotă.
Ford E-Transit 100% electric va fi oferit spre vânzare de la 49.135 € (fără TVA), un preț mai mare decât versiunea diesel, compensat însă de un cost de întreținere cu 40% mai mic decât și de o autonomie estimată de 317 km, de trei ori distanța medie parcursă în fiecare zi de acest tip de vehicul. Cu sistemul „Pro Power Onboard”, Ford propune, în premieră, posibilitatea de a folosi E-Transit ca sursă de alimentare mobilă pentru unelte și echipamente de încărcare pe șantierele de construcții. În plus, vehiculul este echipat standard cu diverse sisteme electronice de monitorizare care, printre altele, controlează programul de întreținere și monitorizează vehiculul. O prezentare completă a noului model va apărea în ediția de martie a revistei Tranzit.

Sistemul de informare al pieţei interne (IMI) a devenit funcţional abia cu câteva zile înaintea termenului limită de 2 februarie, astfel că înregistrarea şoferilor s-a făcut pe ultima sută de metri. Din 1 fabruarie au putut fi completate şi primele declaraţii de detaşare.
Atenţie! Chiar dacă este mai comodă completarea declaraţiilor pe perioada maximă de 6 luni, aceasta poate reprezenta o capcană. Astfel, trebuie ţinut cont de faptul că după cumularea mai multor perioade maxime de detaşare şi atingerea unui total de 24 de luni, există riscul ca un şofer să nu mai poată fi detaşat, statul membru de detaşare având posibilitatea să se autosesizeze şi să solicite plata taxelor şi impozitelor aferente angajatului respectiv în țara de detașare! De asemenea, firmei de transport i se poate cere în instanţă deschiderea unei rezidenţe fiscale în statul unde a efectuat cel puțin 24 de luni de detaşare pentru cel puțin un angajat.
Transportatorii mari din România recomandă încheierea perioadei de detaşare odată cu întoarcerea şoferilor în ţară pentru odihnă şi deschiderea unei declaraţii noi odată cu plecarea în cursă. De asemenea, ar fi foarte bine ca şoferii să fie rotiţi, pe cât posibil, pe diferite curse, astfel încât să nu poată fi „legaţi” cu activitatea de o anumită destinaţie, în condiţiile în care singura cheie de verificare a detaşării este platforma IMI. Şi tocmai de aceea este recomandat ca declaraţiile să fie cât mai fracţionate şi mai diverse, nu pe aceleați 2-3 țări permanent
Se aşteaptă ca după un prim an de implementare a platformei IMI să se poată trage concluzii în legătură cu activitatea şoferilor şi, implicit, a companiilor de transport din toate statele membre şi cu siguranţă ţările cele mai vocale în problema detaşării se vor grăbi să solicite rezidenţă fiscală pentru esticii care fac transport pe teritoriul lor.
02.10.2020
Ultimul număr: Mai 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit