Convinși că tehnologia diesel rămâne cea mai eficientă propulsie pentru camioane, suedezii au încercat să desăvârșească motorul cu ardere internă pentru a ajunge la un consum de combustibil cu 8% mai mic decât cel actual. Cu transmisii noi, o punte spate îmbunătățită și alte mici ajustări de aerodinamică (prin introducerea de sisteme de camere în locul oglinzilor retrovizoare) sau de reducere a greutății proprii, Scania se asigură că noua generație de motoare reușește să mențină consumul total și implicit emisiile de noxe și CO2 în limitele stabilite de Comisia Europeană și după 2025, fără a fi nevoie de a trece imediat la propulsii electrice, hibride sau pe hidrogen, mult mai scumpe și încă neviabile din punct de vedere al infrastructurii de alimentare.
Astfel, cu o investiție de peste 2 miliarde de euro, Scania a dezvoltat nu numai o nouă platformă de propulsie, cu patru motorizări diferite (de la 420 la 560 CP) și două cutii Opticruise diferite (noile G25CM și G33CM), cu o greutate mai mică, ci și actualizări substanțiale ale șasiului, punților și rezervoarelor.
Scania și-a botezat noua tehnologie Super, după modelul de succes din 1965.
Scania Super oferă un nivel de eficiență termică de 50% și un nivel redus de poluare, grație injecției duble de AdBlue în procesul de post-tratare a gazelor de evacuare. În plus, toate motoarele sunt compatibile cu o gamă de combustibili HVO (care aduce o reducere cu până la 90% a emisilor de CO2) și două dintre ele – 460 și 500 CP – pot fi comandate ca versiuni biodiesel FAME, cu o reducere cu până la 6% a emisilor de CO2 comparativ cu dieselul.
Toată lumea este mulțumită – și autoritățile, și proprietarul flotei – în timp ce șoferul își păstrează satisfacția de a conduce un camion cu motor termic, cu un motor care dezvoltă o putere maxim de 560 CP și un cuplu maxim de 2.800 Nm de la turați de 900 rpm.
Tot în direcția reducerii consumului de combustibil, Scania introduce sistemul de camere în locul oglinzilor retrovizoare.
Operatorul lituanian Vlantana a ales IVECO S-WAY LNG pentru a-și completa flota de camioane ecologice. Cele 65 de camioane IVECO S-WAY LNG vin la pachet cu decizia de a investi în prima stație de alimentare cu gaz natural lichefiat din Lituania.
Vlantana are un parc rulant de 1.650 de vehicule, decizia de a converti o parte din flotă la gaz fiind „o dovadă a credinței noastre în soluții durabile și ecologice, precum și în beneficiile operaționale și financiare ale gazului”, a declarat fondatorul companiei, Vladas Stončius. „Ne-am pus încrederea în IVECO pentru a furniza servicii de transport ecologic clienților noștri. Cu vehiculele noastre IVECO S-WAY LNG, ne vom bucura de toate avantajele unei soluții de transport cu adevărat durabile și eficiente, cu cel mai bun cost total de proprietate.”
Achiziția camioanelor IVECO S-WAY LNG face parte din strategia pe termen lung a Vlantana, care își dorește să furnizeze un transport ecologic, chiar dacă la acest moment nu există o rețea de alimentare cu LNG în țara sa. De aceea, intenționează să investească într-o stație de alimentare cu gaze naturale

local în apropiere de Klaipèda, aproape de autostrada principală a Lituaniei. Aceasta va fi prima stație LNG din țară.
Într-o primă fază, Vlantana va folosi noile camioane IVECO S-WAY LNG pe rutele europene unde este disponibilă o rețea de alimentare cu LNG:
Pe lângă beneficiile de mediu, camioanele IVECO S-WAY LNG oferă cea mai mare autonomie dintre vehiculele disponibile pe LNG – 1.600 km, eficiență și un TCO semnificativ mai mic decât un camion diesel echivalent, precum și un confort superior la bord.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit