Cefin Trucks, unic importator și distribuitor al brandului Ford Trucks în România, anunță livrarea celei mai mari flote de vehicule Ford Trucks F-Max din România, 76 de unități, către un client cu o mare tradiție  în industria transporturilor comerciale, Est Europa Expediții, cu sediul în Timișoara.  

Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks, a înmânat cheile primelor 20 de camioane F-Max, din cele 76 comandate, domnului Giustino Tamburro, președintele grupului de firme Italtrans Europa, din care face parte și Est Europa Expediții, în prezența lui Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei, Koray Kuvvet, Managing Director Ford Trucks East Europe and Balkans, Selim Yazici, Regional Managing Director East Europe, și a lui Gabriel Tudor, Director Vânzări Ford Trucks.

“Credem cu tărie că cei care investesc sunt cei care vor dezvolta Timișoara și vom fi mereu  alături de ei. Mă bucură foarte mult implicarea și apropierea Ford Trucks de această piață”, a declarat viceprimarul Cosmin Tabără.

“Livrarea acestei flote importante arată că marca Ford Trucks si produsul F-Max prezintă încredere atât pentru flote mai mici, cât și pentru flote mari, fiind si premiat drept Camionul Anului 2019 la nivel internațional. Eu sper că o dată cu acest contract deschidem calea către marii clienți de flote din România pentru camioanele Ford Trucks, competitive în segment. Suntem deja lideri în segmentul de construcții și cel de specializate și ne dorim să ne demonstrăm valoarea adăugată și în segmentul de transport internațional și beneficiile economice pe care le aducem clienților”, a declarat Stefano Albarosa.

Firma de transport Italtrans Europa a fost înființată în 1967 în Italia, fiind una dintre cele mai vechi firme de transport care operează în această țară. “Pentru prima oară am adăugat acum flotei si vehicule Ford Trucks. Primele 20 de unități ne-au fost livrate în urmă cu două săptămâni, primele impresii din partea șoferilor noștri fiind pozitive. Le mulțumesc familiei mele și colaboratorilor, precum și tuturor transportatorilor din România, cu care am o relație foarte bună. La nivel de grup avem o cifră de afaceri ce depășește 70 de milioane de euro, dintre care aproximativ 30 de milioane sunt facturați în România”, a declarat Giustino Tamburro.

Iar Koray Kuvvet, Managing Director Ford Trucks East Europe, a spus că Ford Trucks și-a consolidat poziția pe piața din România în doar patru ani, iar această livrare de flotă le crește vizibilitatea și rezultatele în segmentul autotractoarelor pentru transport internațional. “Mai importantă decât cifrele este încrederea pe care ne-o acordă noul nostru client, Est Europa Expediții, căruia îi garantez că atunci când va avea nevoie de noi, echipa Ford Trucks va munci din greu să îi fie alături, la fel ca și în cazul tuturor clienților noștri. Rețeaua internațională de service-uri ale mărcii este în continuă expansiune, pentru a fi alături de clienții nostri oriunde ei au nevoie.”

Noua lege privind conducerea autonomă în Germania creează cerințele legale pentru viitoarele aplicații hub-to-hub ca o componentă importantă a Logisticii 4.0. În aceste condiții, MAN Truck & Bus și Hamburger Hafen und Logistik AG testează camioanele cu conducere automată în terminalele portuare, în cadrul Hamburg TruckPilot, proiect ale cărui rezultate au fost prezentate la Congresul Mondial ITS 2021.

“Proiecte pilot precum Hamburg TruckPilot demonstrează că utilizarea camioanelor cu conducere automată este fezabilă din punct de vedere tehnologic și poate fi integrată eficient în procesele logistice. În strânsă cooperare cu clienții și partenerii, testăm automatizarea cu scopul de a pregăti camioanele cu conducere automată pentru producția de serie din 2030”, spune dr. Frederik Zohm, membru al consiliului de administrație MAN pentru cercetare și dezvoltare, cu privire la rezultatele proiectului pe care MAN Truck & Bus le-a prezentat împreună cu HHLA la ITS World Congress 2021 pe 13 octombrie la Hamburg.

CEO-ul HHLA, Angela Titzrath, a subliniat la conferința de presă că cooperarea cu MAN este un pas important și necesar în conturarea viitorului transportului de marfă: “Conducerea autonomă vine! Noi, la HHLA, ne pregătim pentru acest lucru. Logistica 4.0 oferă oportunități la scară globală Pentru a le utiliza, trebuie să fim deschiși la schimbare și să arătăm curajul schimbării. Conducerea autonomă și Hamburg TruckPilot sunt exemple bune de procese transformatoare pe care dorim să le modelăm activ. “

MAN Truck & Bus și Hamburger Hafen und Logistik AG au finalizat cu succes proiectul „Hamburg TruckPilot” în vara anului 2021. Obiectivul proiectului de trei ani, care a făcut parte, de asemenea, în parteneriatul strategic de mobilitate dintre orașul Hamburg și Volkswagen AG, a inclus dezvoltarea și testarea practică a unui camion autonom în manipularea containerelor la terminalul de containere HHLA Altenwerder (CTA). Partenerul logistic, Spedition Jakob Weets e.K. de la Emden, a transportat mai întâi containere de 40 de picioare în numele Volkswagen Group Logistics către terminalul CTA din portul Hamburg. Acolo, camionul a condus autonom în zona terminalului și s-a deplasat lin în trafic mixt cu alți utilizatori ai drumului. A condus la destinație pe banda de depozitare a blocului și, de asemenea, s-a manevrat înapoi cu mare precizie în poziția de parcare. După manipularea containerelor, cursa de retur la poarta de verificare a fost tot autonomă și, dincolo de terenul terminalului, șoferul companiei de transport a preluat comanda camionului.