Șoferii germani se plâng că plătesc cele mai mari prețuri la combustibili din ultimii patru ani: 1 l de benzină E5 a ajuns la peste 1,80 euro la stațiile de alimentare pe autostradă, ceea ce a produs reacția grupului parlamentar de stânga, care cere ministrului de finanțe german „să facă ceva împotriva prețurilor galopante ale combustibilului”.
Ministrul Transporturilor din Germania, Andreas Scheuer, a spus că trebuie ca Guvernul să intervină dacă prețul combustibilului sare peste 2 euro/l, acordând indemnizații specifice pentru navetiști, spre exemplu.
Politicienii din opoziție reclamă că Guvernul acționează că principalul factor de creștere a prețului la carburanți prin aplicarea unor taxe și impozite prea mari: „Două treimi din prețul combustibilului constă din taxe și impozite. În prezent, experimentăm modul în care mobilitatea devine un bun de lux”, spune liderul grupului parlamentar de stânga, Bartsch, „ministrul finanțelor fiind cel mai mare beneficiar al exploziei de prețuri”. „În loc să ridice impozitele din ce în ce mai mult prin stabilirea prețului CO2, statul ar trebui să reducă povara cetățenilor”, a cerut Bartsch.
Potrivit ADAC, plinul de benzină a fost mai scump în august decât în orice altă lună a anului curent. Un litru de Super E10 a costat în medie 1,557 de euro pe lună, cu un cent mai mult decât în iulie. Prețul mediu lunar pentru un litru de motorină a fost de 1,386 euro, cu 0,3 cenți mai puțin decât în iulie. Potrivit ADAC, prețul crescut al benzinei se datorează în special cererii crescute din cauza vacanțelor de vară.
GXO Logistics a lansat un proiect pilot industrial de automatizare inteligentă la depozitul său de e-commerce pentru industria confecțiilor din Tilburg, Olanda. Testul GXO al stației Robot “Pick-it-Easy” este adaptat pentru un client global important, în colaborare cu KNAPP AG. Testul pilot este prima aplicație a tehnologiei KNAPP “Pick-it-Easy Robot” in industria confecțiilor, pentru inductia automata in buzunarele de sortare comanda.
Sistemul de vizualizare bazat pe inteligența artificială (IA) a robotului “Pick-it-Easy” recunoaște fiecare produs și identifică punctul de prindere optim și viteza de prindere, în timp ce brațul așează articolele într-un buzunar din conveiorul pentru sortare, grupare și direcționare către stațiile de ambalare. Acest robot abordează provocările logistice unice prezentate de industria confecțiilor, având în vedere gama largă de mărimi, forme, texturi, greutăți și ambalaje ale produselor.
După implementarea cu succes a primului robot KNAPP “Pick-it-Easy, GXO intenționează să își extindă utilizarea tehnologiei în Tilburg cu încă patru roboți suplimentari.
GXO Logistics, Inc. (NYSE: GXO) este cel mai mare furnizor de logistică contractuală din lume. Totusi, GXO deține numai 5% din piața de logistică contractuală din Europa și America de Nord, piață in continuă creștere și cu un potential de 430 miliarde dolari.Sediul central al GXO se află în Greenwich, Conn., SUA.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit