Deși este adevărat că, începând cu 1 ianuarie 2026, amenzile pot fi reduse la £0 pentru șoferi, acest lucru se aplică doar în anumite condiții. Mai exact, sancțiunea zero este posibilă numai dacă șoferul este angajat, la momentul incidentului, al unei companii acreditate de Border Force în cadrul Civil Penalty Accreditation Scheme, iar respectarea integrală a obligațiilor legale de securizare și verificare este acceptată de Border Force.
Pentru șoferii și operatorii de transport care nu sunt acreditați în cadrul acestei scheme, regimul sancționator rămâne neschimbat.
„Această distincție este importantă pentru a evita crearea unor așteptări eronate în rândul șoferilor și operatorilor de transport. Conform datelor disponibile la 27 noiembrie 2025, există aproximativ 500 de companii acreditate, dintre care doar 23 sunt companii românești, 146 din Regatul Unit, 95 din Polonia, 34 din Franța etc. În practică, acest lucru înseamnă că modificarea se aplică unui număr relativ redus de șoferi”, a precizat avocatul specializat pe Marea Britanie Marian Drăguţ
“În opinia mea, un rezultat mult mai echitabil ar fi ca asociațiile patronatelor din transport să facă demersuri de tip lobby pentru obținerea unor modificări legislative, astfel încât, în situațiile în care conformarea cu obligațiile de securizare și verificare este pe deplin demonstrată, sancțiunile să fie reduse la zero, indiferent dacă operatorul de transport este sau nu acreditat.”
Precizarea Avocatului Marian Drăguţ vine în contextul în care RHA (Road Hauliers Association) anunţa cu mare entuziasm, săptămâna trecută, că Ministerul de Interne din UK a fost de acord să reducă la zero amenzile pentru şoferii care îndeplinesc normele de securitate şi prevenire a urcării pasagerilor clandestini în semiremorci/autovehicule, în general înainte de trecerea frontierei dintre Franţa şi Marea Britanie. Anunţul a creat aşteptarea că scutirea de amenzi e valabilă în toate cazurile în care şoferii pot dovedi că au respectat toate regulile de prevenţie, în timp ce pe site-ul oficial al autorităţilor apare specificarea potrivit căreia doar şoferii firmelor care deţin o acreditare din partea Border Force se bucură de reducerea la zero a amenzilor.
**Sursă foto: Tranzit AI











