Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Blocaje din cauza controalelor permanente din frontiere decise de noul guvern german

Pe 6 mai Germania a introdus controale permanente la granițe, care presupun verificări obligatorii ale documentelor pentru toți călătorii și verificări detaliate ale bagajelor și vehiculelor și interdicții de a intra în țară pentru oricine este depistat cu nereguli. Măsura a fost luată de noul guvern federal pentru a reduce imigrația ilegală și a crește siguranța internă a țării.

Deocamdată se știe că vor fi trimiși, cel puțin pentru o vreme, mai mulți polițiști federali la granițe, dar pe de altă parte Sindicatul Politiei Germane (GdP), citat de cotidianul german Bild, care este in favoarea masurilor de reducere a migrației ilegale, crede totuși că o creștere semnificativă a numărului de polițiști la frontieră nu poate fi susținută permanent în condițiile nivelurilor actuale de personal.

Aceste controale ar putea avea un impact semnificativ asupra vieții de zi cu zi a locuitorilor din regiunile de graniță, iar lucrătorii transfrontalieri din țările vecine și companiile de transport trebuie să se pregătească pentru potențiale întârzieri și costuri de exploatare crescute din cauza timpilor mai mari de trecere a frontierelor.

Polonia critică planurile noului guvern german de a înăspri controalele la granița comună, considerând că acestea afectează negativ traficul transfrontalier și contravin principiilor pieței interne a UE și legislației privind azilul.

Publicația poloneză Eluban.pl scrie că blocajul în trafic din fața punctului de trecere a frontierei de pe autostradă din Jędrzychowice ajunsese la un moment dat la 15 km. Și, pentru că unii șoferi aleg rute alternative, au apărut congestii în centrul orașului Zgorzelec. Până dimineața devreme pe 6 mai s-a circulat normal, apoi la ora 5:00 se formase deja o coadă de circa 4 km și după două ore ea ajunsese la 4,5 km.

Încetinirea traficului se simte și pe autostrada A4 spre Germania, în apropierea orașului Strzelno, cu 8 km înainte de frontieră. Iar drumul național 94 care duce la intersecția autostrăzii din Zgorzelec se blochează și el și sunt momente în care ambuteiajul înainte de ieșirea pe A4 în direcția Jędrzychowice ajunge la 3 km.

Situația este mai bună în Polonia la punctul de trecere a frontierei de pe autostradă din Olszyna pe A18, unde pe 6 mai la 15:30 ambuteiajul avea aproximativ 2,5 km. Poliția din Zgorzelec face apel ca, în caz de aglomerație pe A4, autoturismele să se îndrepte spre punctul de trecere a frontierei din Radomierzyce, iar camioanele spre punctul de trecere a frontierei din Sieniawka.

În aceste condiții se recomandă ca, dacă circulați în zonă, să urmăriți în timp real situația traficului, deoarece ea se schimbă mult pe parcursul zilei și este dificil de spus la ce blocaje se va ajunge când încep efectiv controalele.

Articole similare

Ad