Emese Deaky, Supplier Relationship Manager în cadrul Priority Freight UK, a vorbit la Conferința Națională a Transportatorilor Expres de Mărfuri din România despre o nouă etapă a Brexit. Aceasta a început pe 1 octombrie 2022 și constă din implementarea unui nou soft vamal în Marea Britanie, CDS (Customs Declarations Services), de la care se așteaptă să aducă noi perturbări masive, deoarece expeditorii nu sunt pregătiți pentru acest sistem, iar agenții vamali vor fi copleșiți de volumul de muncă. Dar pe site-ul Priority Freight puteți găsi nu doar o listă a posibilelor probleme ce pot apărea, ci și instrucțiuni menite să vă ajute în activitatea pe relația cu Marea Britanie. „Nu putem prezice amploarea perturbării sau cât va dura ea“, accentuează Emese Deaky, „dar vom face tot ce ne permite forța noastră de muncă – deoarece timpul este scurt și e dificil să ne contactăm toți clienții și transportatorii pentru a-i ajuta“.
Priority Freight și-a început activitatea acum 26 de ani, cu propriile autoutilitare ușoare și camioane mici, după care a devenit casă de expediții și până în 2008 subcontracta peste 70% din transporturile sale, iar între timp s-a transformat într-o „afacere premium de transport expres pentru industria auto și cargo aerian“ care are 246 de angajați și nouă birouri în șase țări, coordonate de la centrul din Dover, și estimează să ajungă în 2022 la o cifră de afaceri de 260 de milioane de euro. Compania este încrezătoare că și peste momentul Brexit #2 va trece ușor, deoarece și până acum s-a descurcat bine în momente de criză. În 2020, la începutul pandemiei, când industria de transport s-a schimbat radical din cauza cozilor din vămi și a obligației de testare a șoferilor, clienții au cerut ca transportul expres să continue cât mai aproape de normal, „iar transportatorii noștri au avut angajați capabili să facă asta. Și noi am reacționat rapid, ne-am îmbunătățit infrastructura IT astfel încât să permitem ca operațiunile să continue în siguranță și într-o săptămână am reușit să funcționăm pe deplin lucrând de acasă, cu conectivitate prin TMS-ul nostru. După care am depus eforturi pentru a realiza un mediu de lucru sigur în birourile noastre și în august 2020 am reunit personalul.“ Firma a gestionat bine și consecințele aduse de blocarea canalului Suez, în ciuda întreruperilor apărute atunci, și hopul de la 1 ianuarie 2022, de când toate mărfurile care intră și ies din Marea Britanie trebuie să fie supuse unor proceduri vamale transfrontaliere „pentru care nimeni – transportatori, agenți vamali, clienți din producție – nu era pregătit pe deplin, deoarece nu știau la ce să se aștepte. Am văzut atunci că nu ne putem baza pe nimeni din exterior pentru a răspunde cerințelor clienților și am alcătuit propria echipă de agenți vamali, am instruit personalul cu privire la procesele necesare și am putut lucra bine din prima zi a schimbării procesului vamal, ceea ce ne-a diferențiat față de alte companii, reușind să oferim servicii în orizontul de timp garantat clienților, pe când alte transporturi întârziau în frontiere ore sau chiar zile.“