Fără nicio păcăleală, 1 aprilie 2021 ar putea fi cea mai importantă „zi Brexit” pentru sectorul agroalimentar. Din acea dată, exporturile de flori, fructe și legume, printre altele, din UE către Marea Britanie, trebuie să fie însoțite de un certificat fitosanitar. De asemenea, multe produse fabricate din materii prime animale trebuie să aibă un certificat sanitar veterinar.
Coordonatorul Brexit al Autorității olandeze pentru siguranța produselor alimentare și de consum (NVWA), Peter Verbaas, subliniază că britanicii vor introduce noile reguli de import în mai multe etape, după cum se menționează în Modelul de operare la frontieră (BOM). Potrivit BOM, certificarea „produselor cu risc ridicat”, cum ar fi copacii, plantele perene și animalele vii, este obligatorie de la 1 ianuarie. Pentru aproape toate celelalte produse agricole, obligația de certificare se aplică de la 1 aprilie 2021.
Fiecare categorie de produse are propriul certificat sanitar veterinar, pe care NVWA îl întocmește pe baza reglementărilor britanice. “Există aproximativ 250 de documente sanitare diferite. Gândiți-vă, de exemplu, la ouă, brânză și carne”, explică Verbaas.
Pentru a obține certificatul corect pentru fiecare produs, exportatorii trebuie să parcurgă o serie de pași administrativi importanți. De exemplu, potrivit www.tln.nl, exportatorii olandezi trebuie să aibă întâi recunoașterea electronică, să se anunțe la NVWA și să se înregistreze la serviciul de inspecție relevant. Acest lucru poate diferi în funcție de sector, produs sau grup de produse. Ulterior, este necesară înregistrarea în sistemul TIC e-certNL. Certificarea va fi necesară în aproape toate cazurile, iar pregătirea în timp util a companiilor pentru acest lucru este crucială. Peter Verbaas se teme însă că prea mulți antreprenori nu sunt pregătiți pentru schimbarea proceselor de import, iar aceste temeri au fost confirmate la începutul lui 2021. „Unele transporturi de carne și pește, din cauza congestiei de dinainte, din și de după frontieră, au întârziat prea mult, până când nu mai erau potrivite pentru consumul uman, trebuind a fi distruse. Iar costurile distrugerii și pierderii încărcăturii sunt suportate de antreprenor”, avertizează Verbaas.
