Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cabotaj: Belgia face apel la Curtea Europeană de Justiție

Reforma cabotajului este unul dintre pilonii Pachetului Mobilitate aprobat în 2020, dar transportatorii rutieri belgieni încă nu acceptă introducerea unei “perioade de răcire” de 4 zile, adică de retur în țara de origine după fiecare perioadă de cabotaj permisă. Prin urmare, Ministerul de Externe al Regiunii Flandrei (FPS Foreign Affairs) a introdus o acțiune în anularea acestei măsuri în fața Curții Europene de Justiție sau, mai bine zis, Belgia se alătură unei acțiuni deja introduse de…. Malta.

Prin urmare, statul belgian va susține o acțiune în anulare introdusă deja de autoritățile malteze. “Aceasta este o mare victorie pentru UPTR”, a declarat Michael Reul, secretar general al Federației Profesionale a Transportatorilor Belgieni. „Am fost singurii care am adus acest tip de recurs la Curtea de Justiție, dar, ca asociație comercială, nu avem aproape nicio șansă de succes, deoarece nu putem dovedi că vom fi afectați noi înșine”.

Apelul, care provine dintr-unul (sau mai multe) state membre, este, prin urmare, mai probabil să aibă succes, chiar dacă nu este suspensiv (n.r.regulă procedurală care nu îngăduie punerea în executare a hotărârii primei instanţe până la soluţionarea apelului). Orice s-ar întâmpla, noile reguli de cabotaj vor intra în vigoare pe 21 februarie 2022. “Dacă un transportator a fost amendat în conformitate cu noile reguli și a ales să nu plătească amenda imediat, iar recursul va fi admis, atunci acel transportator poate contesta amenda în instanță”, a spus Reul. Până atunci însă, există o mulțime de „dacă“…

Articole similare

Ad