Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Calendarul restricțiilor de circulație în Franța pentru vehiculele grele de marfă în 2023

AFTRI, Association Francaise du Transport Routier International, a publicat calendarul care interzice accesul de circulație pentru vehiculele grele de marfă cu o masă totală mai mare de 7,5 tone pentru anul 2023.

Restricțiile sunt în vigoare pentru toată țara în fiecare sâmbătă și în fiecare zi din ajunul sărbătorilor naționale, de la ora 22.00 până la miezul nopții. Toate duminicile și sărbătorile legale (1 ianuarie, 7 aprilie, 10 aprilie, 26 aprilie, 1 mai, 8 mai, 18 mai, 29 mai, 14 iulie, 15 august, 1 noiembrie, 11 noiembrie și 25 decembrie) de la ora 00.00 la 22.00, în toată țara.

În plus, între 5 februarie și 5 martie, în fiecare sâmbătă, circulația este interzisă între orele 7.00 și 18.00 pe rețeaua rutieră „Auvergne-Rhône-Alpes”. Cu toate acestea, circulația este autorizată între orele 18.00 și 22.00.

În perioada 16 iulie – 20 august, în fiecare sâmbătă, circulația este interzisă între orele 7.00 și 19.00. Însă, traficul este autorizat de la ora 19.00 până la miezul nopții și sunt prevăzute derogări pentru vehiculele speciale sau mașinile agricole.

Articole similare

Ad