Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement

Camioanele din est lucrează peste 257 de zile/an, cu mult mai mult decât cele din vest

Așa cum ați putut citi în ultimul an pe site-ul nostru sau în revista Tranzit, Comitetul Național Rutier din Franța (CNR) realizează periodic studii referitoare la activitatea flotelor de transport din fiecare țară UE, cu accent pe costurile totale de exploatare și pe costurile cu șoferii – una dintre componentele care au crescut în ultimul timp cel mai mult și reprezintă o pondere mare, uneori cea mai mare, din costul/km al unei firme de transport.

În 2019 și început de 2020 s-a actualizat (după o analiză anterioară făcută în 2017) studiul pentru România, din care rezultă, printre altele, că transportatorii din țara noastră își folosesc intensiv flota, numărul de zile de lucru fiind de 242-280 pe an/vehicul, iar cele mai multe firme intervievate declarând în jur de 257 de zile/an. Celelalte țări din centrul și estul Europei stau mai bine la acest capitol, dovedind o folosire mai intensă a flotei: Cehia are o medie de 262 de zile/an și valori de 255-272 de zile/an de la o firmă la alta, Slovacia are o medie de 263 de zile/an și 260-270 de zile/an, în funcție de firmă, Polonia are o medie de 265 de zile/an și valori cuprinse între 220 și 330 de zile/an, și Ungaria are o medie de 280 de zile/an și 250-315 zile/an, în funcție de firmă.

În ceea ce privește flotele vestice, mediile sunt mult mai mici. În Franța este vorba de 229 de zile/an/camion, dar pentru această țară s-a făcut doar o simulare, deoarece nu există un studiu mai recent de 2019. În Germania vehiculele sunt puțin exploatate în week-end, cu excepția plecărilor duminică seara și a întoarcerilor vineri noaptea sau sâmbăta, iar numărul de zile de exploatare este de 220-240 pe an, cu cele mai multe firme în jurul valorii de 240.

În Spania exploatarea vehiculelor depinde de caracteristicile clientului și de principalele piețe unde lucrează firmele, iar numărul de zile de exploatare este cuprins între 231 și 264 pe an, cele mai multe firme declarând circa 242, față de 259 de zile/an în 2015.

Iar în Olanda exploatarea vehiculelor depinde de caracteristicile clientului și de piața pe care este specializat furnizorul de servicii și numărul de zile de folosire a camioanelor este cuprins între 240 și 270/an, în mod excepțional 286 pentru unele firme, cu o mare concentrare de companii în jurul valorii de 251 de zile/an.

Articole similare

Ad