Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Camioanele electrice Renault Trucks E-Tech T și C au intrat în producție

Pentru a trece la producția în serie a E-Tech T și C în centrul său din Bourg-en-Bresse, unde a investit în transformarea facilităților și în dezvoltarea competențelor angajaților, Renault Trucks se bazează pe experiența de patru ani în fabricarea camioanelor electrice de tonaj mediu la uzina din Blainville-sur-Orne.

Modelele E-Tech T și C cu greutate totală de până la 44 t în combinație sunt cele mai recente din gama de vehicule complet electrice a producătorului francez, care pornește de la biciclete cargo de 650 kg și ajunge la autotractoare de 44 t și camioane pentru construcții în zone urbane, și care acoperă practic toate aplicațiile urbane și regionale.

E-Tech T și C sunt asamblate pe aceeași linie cu echivalentele lor diesel, după care sunt transferate într-o zonă dedicată de 5.200 mp unde se efectuează operațiunile tehnice specifice electrificării: asamblarea unității electrice de acționare (EDU) și instalarea transmisiei și a bateriilor. Vehiculele electrice revin apoi în procesul de producție de serie și trec prin teste de performanță și teste pe pistă.

Cele două modele sunt disponibile în versiuni de autotractoare 4×2 și 6×2, cu cabină lungă și ampatament de 3.900 mm, sau șasiuri tridem 4×2, 6×2 și 8×4, cu cabină scurtă sau lungă și cu 11 ampatamente, de la 3.900 la 6.700 mm. Ele pot transporta mărfuri, materiale industriale sau deșeuri și pot fi adaptate la orice caroserie datorită celor trei tipuri de prize de putere: electrică, electromecanică sau pe cutia de viteze. Camioanele sunt disponibile cu două sau trei motoare electrice care dezvoltă o putere combinată de până la 490 kW, echivalentul a 660 CP.

În funcție de autonomia de care au nevoie clienții în aplicațiile lor, E-Tech T și C pot fi echipate cu 4-6 pachete de baterii Li-Ion care furnizează 390-540 kWh și pot fi reîncărcate prin curent alternativ până la 43 kW sau continuu până la 250 kW, ajungând la un maximum de 300 km cu încărcare completă și de 500 km cu o încărcare rapidă intermediară (250 kW) de o oră (pentru un vehicul echipat cu șase pachete de baterii).

Celulele și modulele bateriei sunt furnizate de Samsung SDI și asamblate în Ghent (Belgia), la o fabrică deținută de Volvo Group.

Articole similare

Ad