Parlamentul European, Consiliul și Comisia au stabilit un nou termen limită pentru sectorul rutier, astfel camioanele vor plăti pentru emisiile lor abia în 2027.
În luna iunie a anului trecut, Parlamentul European a aprobat anul 2025 ca fiind o dată limită, pentru ca transportul rutier să intre în sistemul de comercializare a certificatelor de emisii.
Totul s-a schimbat în primul weekend din 2023, când cele trei organisme ale UE au ajuns la un acord privind sistemul de comercializare a certificatelor de emisii, cunoscut sub numele de ETS II.
Cu toate că termenul a fost prelungit, acesta s-ar putea extinde, chiar și până în 2028, dacă prețurile energiei vor fi excesiv de ridicate. Trebuie amintit că studiul „The Dawn of Electrified Trucking” arată că UE va trebui să investească aproximativ 1 miliard de euro până în 2025 în infrastructura electrică necesară.
„Ne bucurăm să vedem că negocierile din Parlamentul European au ținut cont de motivele noastre și au modificat poziția”,
a precizat Raluca Marian, directorul pentru Europa al Organizației Internaționale a Transportatorilor Rutieri (IRU).
În plus, prin acest acord intră în sistemul de comercializare a certificatelor de emisii și vehiculele private.
Organismele europene au stabilit un plafon de preț pentru certificatele de emisii, împreună cu un mecanism care va garanta că acestea nu vor deveni prea scumpe, chiar dacă sunt sub nivelul maxim stabilit.