Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Care vor fi priorităţile Euro Control Route, sub preşedinţia României

România a preluat de la Marea Britanie Presedinția Euro Contrôle Route (ECR) pentru perioada iulie 2022 – iunie 2023. Pentru următorul an, în care ISCTR va fi la cârma ECR, obiectivul principal este armonizarea practicilor de control. Pentru aceasta vor fi organizate întâlniri cât mai dese de lucru, cu participarea tuturor membrilor. „Acest lucru este cu atât mai important acum, când suntem în plină perioadă de aplicare a noilor prevederi din Pachetul Mobilitate, iar statele membre încearcă să îşi adapteze legislaţia naţională la cea europeană”, a declarat Florin Gagea, preşedintele ECR.

Una dintre principalele probleme constatate în cadrul controalelor este manipularea tahografului. În acest sens, ISCTR va organiza în perioada următoare mai multe cursuri de formarea profesională a inspectorilor de control pentru colegii din Europa – membri ECR – cu privire la tehnicile de fraudare.

Articole similare

Ad