Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cat mai facem lucrurile pe jumatate?

Cu toate ca termenul de realizare a podului Calafat-Vidin, care va face legatura, peste Dunare, între Bulgaria si Romania, atat pe cale rutiera, cat si pe cale ferata, era stabilit la sfarsitul anului, finalizarea proiectului a fost decalata pentru 9 iunie 2011 dupa ce, în februarie, vizita inopinata a premierului Emil Boc si a omologului sau bulgar a starnit iritarea constructorului spaniol FCC.
Atunci, guvernul Boc a fost acuzat de reprezentantii constructorului ca nu a acordat la timp autorizatiile necesare pentru a avansa lucrarile pe partea romaneasca, în vreme ce replica ministrului roman al Transporturilor, Radu Berceanu, a fost: „Este o minciuna cat casa, firma constructoare nu a solicitat autorizatiile!”.
 

Pe de alta parte, premierul bulgar s-a tanguit atunci ca are teama ca nu se va putea obtine o prelungire de termen pentru cheltuirea banilor oferiti de UE pentru constructie, respectiv cele 70 de milioane de euro primite prin programul ISPA. „Daca Bruxelles-ul nu va fi milostiv, oprim lucrarile!”, a mai spus Borisov.
Însa, în aprilie 2010, Comisia Europeana a acceptat cererea Bulgariei si a Romaniei si a extins termenul de finantare din fonduri ISPA. Iar de curand, pentru prima data dupa începerea lucrarilor, constructorul principal al podului a organizat „o zi a portilor deschise”, în cadrul careia locuitorii orasului Vidin au avut posibilitatea sa vada stadiul lucrarilor, ca sa stie cum sa-si dozeze rabdarea si cat trebuie sa mai suporte praful de pe rotile camioanelor.
Ei, si, chiar daca podul este extrem de asteptat, fiind considerat un element-cheie al coridorului de transport european Dresda-Istanbul, si va merita fiecare „banut” din cele 226 de milioane de euro, el este gata doar pe jumatate – circa 50% din lucrarile de pe pod si 35% din infrastructura aferenta – la mai bine de 10 ani de la semnarea acordului între cele doua state.
Acum, desi cei doi premieri l-au avertizat în mod repetat pe constructor, de cate ori au avut ocazia, ca nu vor mai accepta nicio alta întarziere, iar persoanele responsabile care nu-si vor face treaba vor fi sanctionate „financiar si politic”, dupa cum se respecta termenele de executie în Romania, în special ale lucrarilor publice, cu siguranta ca vara viitoare vom asista la o noua aruncare a „matei” dintr-o curte în alta, vinovatul fiind întotdeauna nu constructorul sau Statul, ci beneficiarul roman de rand care nu mai are suficienta rabdare pana sa treaca la vecinii de peste Dunare pentru o punga de malai sau de detergent ceva mai ieftina sau pana sa-si faca plimbarea de seara pe trotuarele sau pe pistele pentru biciclisti aflate în proiect.

Articole similare