Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cel mai rapid monopost electric din istoria Formula E

Noul model aduce provocări suplimentare pentru pneuri. Vorbim despre un monopost care are, în premieră, ambele punți motorizate. Pe puntea spate avem un motor electric de 350 kWh/470 CP, iar pe puntea față avem un motor electric de 250 kWh/335 CP. Pentru regenerare vor fi folosite ambele motoare, rezultând o capacitate de regenerare de 600 kWh. Vechiul monopost avea o putere regenerativă de 250 kWh. Peste 40% din energia utilizată în cursă va proveni din regenerare, iar o altă premieră, monopostul nu va mai avea sistem de frânare hidraulic pe puntea spate.

Un alt detaliu de care au trebuit să țină cont inginerii Hankook: în ceea ce privește și cel mai rapid monopost electric din istorie, viteza maximă fiind de 322 km/h. Vechea generație ajungea doar la 280 km/h. Deci, provocări diferite pentru Hankook, la viteze mai mari.

Provocarea de a realiza o singură anvelopă care să corespundă nevoilor piloților, indiferent de condițiile de rulare. Aproape 30% din compoziția noului pneu de competiție este reprezentată de materiale reciclate. Ca parte a programului de sustenabilitate asumat de Hankook, după fiecare etapă, pneurile utilizate vor fi reciclate de producător.

„Cu trei ani în urmă, noi, cei de la Hankook, am decis să devenim partener tehnic oficial și furnizor de anvelope a ceea ce este, fără îndoială, cea mai progresivă, modernă și durabilă serie de curse din lume. Filosofia mărcii Hankook și orientarea noastră strategică către un viitor din ce în ce mai durabil reflectă, de asemenea, spiritul și ADN-ul Formulei E. Împreună, vom avansa și vom influența semnificativ dezvoltarea sportului cu motor în următorii ani”, a declarat Sooil Lee, Președinte și CEO Hankook Tire & Technology.

CEO Formula E, Jamie Reigle: „Suntem încântați să urăm bun venit Hankook în ABB FIA Formula E World Championship. Suntem mândri să colaborăm cu un jucător global recunoscut ca un producător de anvelope de top care trăiește și respiră sportul cu motor ca un aspect fundamental al filozofiei sale. Vasta experiență cu echipe de curse pe circuite din întreaga lume, inovația sa și angajamentul față de sustenabilitate îl fac o potrivire perfectă pentru campionat și noua noastră mașină Gen3.”

Gama Hankook iON este poziționată de producător în zona premium, urmând ca în curând să fie lansată și anvelopa all season Hankook iON evo AS. 

Articole similare

Ad