Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cele mai grave infracțiuni din Spania sunt considerate în continuare cele ale firmelor „cutie poștală“

Federațiile operatorilor spanioli de transport arată că în urma Planului Național de Control pentru Transportul Rutier de Mărfuri, desfășurat de Ministerul de Transport și de Comunitățile Autonome în 2021, au fost date amenzi în valoare totală de peste 88 de milioane de euro, cu 10% mai mult decât în 2020 – asta însă și datorită faptului că activitatea a fost mai intensă decât în 2020, ca urmare a eliminării multor restricții legate de Covid-19. Pentru că în 2019, când s-a lucrat mult în transporturi, amenzile totale au fost de 91 de milioane de euro.

Cele mai multe infracțiuni sunt legate de timpul de condus și odihnă (64.031 de infracțiuni, față de 43.519 în 2020), dar peste 60% dintre ele sunt minore. Peste 3.000 de șoferi au fost depistați că au condus încontinuu mai mult timp, iar 2.320 de infracțiuni au fost de obstrucționare a controlului.

Ce continuă să fie grav, arată federațiile, este activitatea companiilor cutie poștală care operează în Spania. 255 de vehicule aparținând unor astfel de firme, cu sedii în special în Bulgaria, România și Polonia, au fost controlate și s-au descoperit 392 de nereguli, mai ales legate de timpul de condus și de odihnă.

În ceea ce privește depășirea greutății, au fost mai multe infracțiuni decât în 2020 – 11.668, față de 17.438 – iar legat de autorizații și documente de transport au fost 988, față de numai 37 în 2020 – când însă unor documente li s-a prelungit valabilitatea din cauza pandemiei.

În total au fost depistate 152.438 de nereguli, față de 115.995 în 2020.

Articole similare

Ad