Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

CNADNR a intrat in istoria muzicii rock

Dupa concertul sustinut la jumatatea lui mai la Bucuresti, in fata a peste 50.000 de spectatori, AC/DC, de fapt convoiul de 29 de camioane in care se aflau echipamentele trupei, a fost pus, in vama Nadlac, intr-o situatie in care transportatorii romani se plang ca sunt pusi numai ei, si foarte rar strainii: aceea de a le fi controlate actele.
Inainte de a ajunge la punctul de trecere a frontierei, vehiculele au fost oprite de lucratorii CNADNR, care au solicitat soferilor roviniete valabile nu doar la acel moment, ci pe intreaga perioada cat au stat in Romania – ceea ce, desigur, este ilegal.

Si, deoarece trupa nu le avea, pentru fiecare din cele 29 de camioane s-au cerut cate 50 de euro pentru a-si continua drumul, fara ca in schimb sa se emita factura.
In aceste conditii, AC/DC a depus plangere la CNADNR, iar directorul general al Companiei, desi a declarat ca nu se bucura, ba chiar ii este rusine ca s-a ajuns aici, a tinut sa-i felicite pentru sesizare, justificand ca altfel conducerea institutiei nu are de unde sa stie ce se intampla in teritoriu. De altfel, intre timp s-a facut o ancheta interna care a dus la demiterea a patru angajati acuzati ca au cerut si au primit spaga.
Dupa ce aceste informatii au aparut in presa, iar ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul de Politie al Judetului Arad s-au autosesizat, procurorii din Arad au inregistrat un dosar de cercetare penala impotriva angajatilor CNADNR care au pretins bani pentru a lasa convoiul sa-si continue drumul spre Ungaria.
In manualele de Relatii Publice se specifica obsesiv ca trebuie sa faci sa se vorbeasca despre tine – altfel nu existi. Iar „vorbitul“ nu trebuie sa fie neaparat de bine. Nu putem merge atat de departe incat sa consideram ca numele AC/DC va ramane, macar o vreme, asociat cu cel al Romaniei. Dar stirea despre aceasta patanie a facut inconjurul lumii, deoarece se stie ca adevaratii fani rock sunt la curent cu cele mai mici detalii din viata idolilor lor, iar AC/DC, dupa aproape 40 de ani de la infiintare, nu duce deloc lipsa de astfel de dovezi de apreciere – dovada stadioanele pe care le umple la fiecare concert. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, fara a ne bate cu pumnul in piept ca am inventat noi spaga, suntem totusi printre artisti in folosirea ei, si o astfel de stire, inedita pentru un netraitor aici, e cu atat mai amuzanta si mai demna de transmis mai departe.
AFP scrie – si informatia a fost preluata de numeroase publicatii sau site-uri internationale, dintre care unele au mai umflat valoarea spagii – ca AC/DC a interpretat pana acum de mii de ori melodia Highway to Hell (Autostrada spre Iad) fara sa-si fi imaginat ca va trebui sa ajunga in Romania pentru a descoperi un nou inteles al acestui cantec. Cred ca totusi francezii ne flateaza. Sigur, cand ai o infrastructura ca a lor nu-ti poti imagina ca, intr-o tara membra UE, poti merge in ziua de azi peste 500 km pe niste simple drumuri nationale in loc de autostrazi. Daca ar fi stiut ei in ce conditii se merge spre Nadlac, sigur ar fi ajuns la concluzia inversa: „Highway“ e mai departe, din Ungaria incolo, si „Hell“ e inainte.

Articole similare