Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei, discutii cu membrii Guvernului pe tema OUG 114/2018

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR) anunta ca s-au deschis mai multe canale de comunicare intre mediul de afaceri si Guvern pe tema reanalizarii masurilor din Ordonanta de Urgenta 114/2018, urmand ca in saptamana 11-15 februarie sa debuteze o serie de intalniri pe aceasta tema.
La sfarsitul lunii ianuarie CDR a transmis o scrisoare tuturor institutiilor cu rol legislativ sau de reglementare din Romania, cu solicitarea de a reanaliza pertinenta masurilor din Ordonanta de Urgenta 114/2018. In sprijinul acestei solicitari Coalitia a prezentat detalii din perspectiva celor mai importante domenii afectate precum energie, telecomunicatii, sectorul bancar sau sistemul de pensii private, dar si al impactului la nivelul cetatenilor.

„Mandatul meu, de a asigura coordonarea CDR pentru urmatoarele sase luni a inceput sub auspiciile unor schimbari de legislatie care nu au facut obiectul niciunei consultari cu mediul de afaceri, dar care au afectat profund zone importante ale economiei”, a afirmat Ramona Jurubita, coordonatorul CDR in perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019. „Ca urmare a scrisorilor noastre s-au deschis cateva canale de comunicare pe care le consideram un inceput de dialog, atat din partea unor ministere, cat si din partea unor partide politice. In aceasta saptamana vor debuta o serie de intalniri si de aceea innoim apelul public, tuturor celor care au primit analiza noastra, sa fie deschisi la dialogul cu mediul de afaceri pentru a limita impactul acestor prevederi. Dincolo de efectele nefaste ale OuG 114, ramane o intrebare deschisa pe care o vom adresa tuturor decidentilor: exista disponibilitatea de a suspenda aceste masuri pana la identificarea, in urma dialogului, a unor solutii pertinente? CDR este pe deplin pregatita pentru o discutie ampla privind sustenabilitatea bugetara, sistemul fiscal din Romania si legatura acestuia cu competitivitatea firmelor”, a mai spus aceasta.

Articole similare

Ad