Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Comisia Europeană răspunde celor mai frecvente întrebări pe Pachetul Mobilitate

Pentru a răspunde celor mai frecvente întrebări legate de Pachetul Mobilitate, Comisia Europeană a realizat un îndrumar, care nu are valoare legislativă, însă oferă statelor membre lămuriri cu privire la interpretarea prevederilor din noua legislaţie. Este vorba în special despre întoarcerea şoferilor la 3 sau 4 săptămâni la locul de reşedinţă sau la centrul operaţional al angajatorului, precum şi despre efectuarea timpilor de conducere şi de odihnă. Oricum, până la sfârşitul lui decembrie 2020, toate ţările au obligaţia de a transmite Comisiei legislaţia naţională adoptată de transpunere a actelor normative.

Printre cele mai frecvente întrebări se numără:

  • „Cum trebuie înțeleasă și aplicată obligația de întoarcere a șoferului «acasă»?
  • Care sunt obligațiile și drepturile angajatorilor și respectiv ale șoferilor?”,
  • „Cum va demonstra compania că a organizat munca în așa fel încât șoferul să aibă posibilitatea de a se întoarce fie la locul de reședință, fie la centrul operațional? Cine plăteşte costurile de transport aferente?”,
  • „Ce dovezi ar trebui să prezinte un șofer pentru a dovedi că nu a petrecut repausul săptămânal regulat în camion, ci într-un loc de cazare adecvat?”,
  • „Care sunt circumstanțele excepționale în care șoferul poate depăși timpul de conducere zilnic și săptămânal?
  • Cum se controlează astfel de circumstanțe excepționale?”,
  • „Şoferul care face parte dintr-un echipaj este obligat să ia pauza de 45 de minute în vehiculul în mișcare?
  • Pauza poate dura mai mult de 45 de minute?”,
  • „De când se va aplică obligația de înregistrare manuală a trecerii frontierei?” etc.

Documentul – încă în fază intermediară – poate fi consultat:

Pentru a răspunde celor mai frecvente întrebări legate de Pachetul Mobilitate, Comisia Europeană a realizat un îndrumar, care nu are valoare legislativă, însă oferă statelor membre lămuriri cu privire la interpretarea prevederilor din noua legislaţie. Este vorba în special despre întoarcerea şoferilor la 3 sau 4 săptămâni la locul de reşedinţă sau la centrul operaţional […]

Conținut restricționat

Cumpară unul din abonamentele noastre pentru a avea acces la toate informațiile imediat sau fă-ți cont pentru a vedea articolele mai vechi de 3 luni.

Abonează-te

Articole similare

Ad