La fel cum s-a întâmplat și în alte zone ale lumii, unde există o suprataxare a anvelopelor produse în China pentru a proteja piețele de practici de dumping sau de subvenționare din partea guvernului chinez, și în Europa a fost implementat un regulament anti-dumping începând din 2018 pentru anvelopele de camion și autobuz produse în China. În urma unor studii efectuate de Comisia Europeană (CE), au fost implementate niveluri de taxare suplimentară pentru anvelopele de camion și autobuz produse în China, noi sau reșapate, cu indice de sarcină peste 121.
În calitate de părți interesate, China Rubber Industry Association (CRIA) și China Chamber of Commerce of Metals, Minerals, and Chemicals Importers and Exporters (CCCMC) au depus o contestație împotriva măsurii, contestând procedurile de calcul și comparare echitabilă a subcotării prețurilor.
În urma acestei contestații, Tribunalul European a analizat dacă normele procedurale au fost respectate și dacă taxarea suplimentară implementată în 2018 a fost corect calculată și a decis faptul că evaluarea inițială a CE conține erori de calcul, Comisia luând în considerare în mod sistematic prețuri de vânzare care nu au legătură cu producătorii chinezi și importatorii direcți.
Astfel, decizia Tribunalului din 4 mai 2022 a fost de a abroga parțial instrumentul legislativ care impune taxe antidumping la importurile de anvelope pneumatice pentru camioane și autobuze, originare din China, și anume Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1579 al Comisiei.
În urma acestei decizii, pe 8 iulie 2022, CE a anunțat lansarea unei proceduri de reanalizare a tarifelor. Informațiile și dovezile au fost colectate de către Comisie până la data de 1 august 2022 de la toate părțile interesate, în mod special de la cele implicate în proces.
Pe baza rezultatului investigațiilor redeschise, care este necunoscut în această etapă, Comisia poate adopta reglementări care să revizuiască, acolo unde este justificat, nivelul taxelor aplicabile. În acest scop, CE a solicitat autorităților vamale naționale să aștepte rezultatul reexaminării înainte de a decide cu privire la orice cerere de rambursare privind taxele antidumping. Astfel, autorităților vamale li se cere să suspende orice cerere de rambursare a taxelor anulate până la publicarea rezultatului reexaminării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
În plus, în cazul în care rezultatul procedurii de reexaminare conduce la reimpunerea măsurilor, taxele ar trebui să fie, de asemenea, colectate pentru perioada în care se efectuează evaluarea. În acest scop, Comisia a decis ca importurile acestor anvelope să fie înregistrate pe perioada investigației, pentru maximum 9 luni.
În concluzie, ne putem aștepta ca în următoarea perioadă, nu mai mare de 9 luni, să avem un nou Regulament European și un nou nivel de taxare a anvelopelor de camion și autobuz importate din China, care ar putea determina modificări ale nivelului de preț găsit momentan pe piață pentru acest tip de produse.
Cristian TUDOR, Sales Manager CEE
(Commercial Tyres) PRINX CHENGSHAN TIRE EUROPE GmbH