Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Conferința Tranzit: La câte abateri grave și foarte grave se suspendă și se anulează copia conformă sau licența de transport?

Controalele pe Pachetul Mobilitate se “contorizeaza” în Registrul Unic de Control European, iar la un anumit număr de puncte acumulat în dosarul operatorului de transport rutier, acesta riscă suspendarea și chiar anularea licenței de transport, așa cum se întâmplă deja în SUA și marea Britanie, care au toleranță zero pentru încălcarea reglementărilor de transport și rutiere.

Sistemul ango-saxon s-a extins și pe continentul european, fiind mult mai ușor ca firmele de transport care încalcă frecvent reglementările europene să fie eliminate de pe piața de transport.

Registrul European Unic de Control (ERRU) nu a început încă să fie completat unitar la nivel european, multe țări nefiind încă puse la punct cu sistemul informatic. România, membru al Euro Route Control, are deja o bază de date din care raportează sancțiunile înregistrate, însă alte țări, precum Polonia, nu sunt încă în sistem și până la uniformizarea standardelor de control și raportare mai este încă ceva timp.

Florin Gagea, reprezentantul României la Euro Route Control, va vorbi la conferința Tranzit de la Suceava, de pe 26 mai, despre când va deveni operațional acest registru unic de control și cât de ușor este ca o firmă de transport să se trezească cu licența de transport anulată dacă are abateri repetate la reglementările de transport.

Frederik vanden Bogaerde, avocat belgian cu experiență în domeniul transporturilor, atrage atenția că unele autorități, precum Belgia, nu înregistrează în ERRU sancțiunile acordate șoferilor, fie că este vorba de depășirea timpilor de condus sau chiar repausul de 45 de ore luat în cabina camionului. Și recomandă autorităților române o practică similară pentru a evita anularea cu ușurință a licențelor firmelor de transport din România.

O dezbatere pe această temă vom iniția la Suceava alături de Florin Gagea, Dan Mărgărit (IFPTR) și reprezentanții asociațiilor profesionale ale transportatorilor. Discuțiile vor mai viza amenzile acordate cu ușurință pe Franța, modul de aplicare a detașării transnaționale a șoferilor în statele membre UE mai tranzitate de români, modul de calcul al indemnizației de detașare și al alocației de hrană neimpozabile, înregistrarea în Revisal a detașării transnaționale etc.

Articole similare

Ad