Baupartner Group a început lucrări majore de construcție la centrul logistic eMAG din Ungaria, proiectat de Bauprojekt. În primă fază, clădirea va avea avea aproximativ 110.000 mp, cu posibilitatea ulterioară de a dubla această suprafață.
Masterplanul urmează o configurație similară cu cea din România, precizează Bauprojekt, proiectantul centrului logistic. În Ungaria, eMAG și-a unit forțele cu Extreme Digital, cu care a fuzionat în 2019, noua capacitate logistică fiind dezvoltată în cadrul acestui parteneriat. Potrivit sursei citate, suprafața de depozitare va fi de circa 110.000 mp, cu posibilitatea de dublare în cea de-a doua fază. „Această primă unitate va găzdui toate activitățile din sectorul logistic, inclusiv operațiunile de curierat“.
În România, construcția a urmat același tipar. Retailerul a colaborat cu Baupartner Construct. Compania a avut rol atât de antreprenor general, cât și de proiectant.
Noul depozit este situat lângă Budapesta, în Dunaharaszti, iar lucrările vor fi finalizate în cursul anului viitor, în urma unei investiţii de peste 100 mil. euro, potrivit unei declarații recente, făcută de Tudor Manea, CEO al eMAG, citat de Ziarul Financiar.