Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Constructorii pot garanta in continuare participarea la licitatii prin polite de asigurare

Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii a participat in grupul de lucru organizat de ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiara), UNSAR (Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare din Romania) si UNSICAR (Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari din Romania) pentru a gasi solutii in interesul constructorilor afectati de proiectul de Hotarare de Guvern care elimina posibilitatea ca operatorii economici sa constituie garantia de participare/de buna executie prin polite emise de societati de asigurare. Iar inainte de asta Federatia a transmis solicitari catre ANAP (Agentia Nationala pentru Achizitii Publice) si MFP (Ministerul Finantelor Publice) pentru a nu restrictiona modul de constituire a garantiilor in cadrul procedurilor de achizitie publica.
 

La grupul de lucru a participat si presedintele ANAP, Bogdan Puscas, si directorul ANAP, Bogdan Dobrin, care au informat ca Hotararea de Guvern ce urmeaza sa fie aprobata a fost revizuita in sensul in care, pentru garantia de participare, se va permite in continuare folosirea de polite de asigurare, asa cum a sustinut Federatia, ca solutie de compromis, avand in vedere faptul ca riscurile entitatilor contractante sunt reduse in faza de ofertare.
Reprezentantii ANAP s-au dovedit deschisi la dialog si in legatura cu modul de constituire a garantiei de buna executie, intelegand si problema constructorilor si a asiguratorilor, dar si interesul autoritatilor de a beneficia de o garantie reala, executabila.

Articole similare

Ad