Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Costul/km al unui transportator slovac de internațional este în medie de 0,87 de euro

Pentru a determina condițiile economice și sociale din transportul slovac de mărfuri din 2019, CNR (Comitetul Național Rutier din Franța) a realizat o documentare axată mai ales pe aspectele fiscale și sociale și pe studiile sale anterioare referitoare la această țară, dar și pe întâlniri cu experți în transporturi și interviuri cu 12 operatori locali și cu peste 20 de șoferi slovaci. Și astfel a sintetizat valorile medii pentru fiecare componentă a costului.

Exploatarea vehiculelor este foarte eficientă în Slovacia, acestea lucrând 260-270 de zile/an, iar media reținută de CNR este de 263. Kilometrajul anual se apropie de 150.000 km, cu o medie de 145.200 km/an, cu 2% mai mult decât în 2017, adesea cu doi șoferi, pentru a maximiza folosirea ansamblurilor.

Camioanele sunt păstrate aproape șase ani și sunt în peste 80% din cazuri achiziționate în leasing pe 48 de luni, iar după încheierea contractului mai sunt folosite doi ani. Prețul mediu de achiziție a unui autotractor Euro 6 după aplicarea reducerilor este de 76.000-84.000 de euro, cu o concentrare mai mare de firme în jurul valorii de 81.500 de euro. Iar semiremorcile au un preț estimat la 22.300 de euro și sunt achiziționate de obicei în leasing pe 60 de luni. Restul de 20% dintre firme preferă să se autofinanțeze. În aceste condiții, costul anual de deținere a unui ansamblu articulat de 40 t este de 14.423 de euro, cu un raport dintre numărul de semiremorci și cel de camioane de 1,17, adică aproape de media europeană, și cu o dobândă de 1,5%.

Consumul mediu de carburant la care s-a ajuns în urma interviurilor cu managerii celor 12 firme este de 29,80 k/100 km, iar aprovizionarea se face en gros sau cu card, de la pompă, din Slovacia, pentru 60% din cantitatea necesară, la prețul mediu de 1,024 de euro/l, la care se aplică o reducere de 4 eurocenți/l pentru aprovizionarea en gros, deci 0,984 euro/l. Pentru restul cantității aprovizionarea se face din Belgia (aproape 25%, cu 0,9400 de euro/l după recuperarea parțială a accizei) și Polonia (cu 0,9543 de euro/l). Deci prețul mediu al motorinei achiziționate de transportatorii slovaci este de 0,9685 de euro/l. Din septembrie 2018, valoarea accizei pentru carburant din Slovacia a rămas neschimbată la 39,77 de euro/100 l și nu există posibilitate de rambursare parțială a acesteia.

În Slovacia firmele de transport au rareori propriul atelier, cele mai multe apelând la leasing cu contract de întreținere inclus, iar celelalte, care se autofinanțează, merg în service la concesionari, beneficiind de reduceri importante. Suma anuală necesară pentru întreținerea/reparațiile unui ansamblu articulat de 40 t este estimată la 5.600 de euro, în creștere cu 5% față de 2017.

Tot mai mulți producători de anvelope propun în Slovacia un preț/km pentru pneuri, de circa 3,5 eurocenți, adică aproape 5.000 de euro/an pentru un ansamblu articulat. Unii transportatori preferă soluțiile convenționale și reușesc să scadă la 3.800 de euro/an mai ales datorită folosirii anvelopelor asiatice. În medie, acest cost este estimat la 4.650 de euro/an pentru un ansamblu, în creștere cu 13% față de 2017.

Modalitatea de calculare a taxei pe axă în Slovacia nu s-a modificat de la 1 ianuarie 2015. Până atunci era percepută o taxa pe regiuni și în funcție de categoria vehiculului și de numărul de axe, iar de atunci încoace taxa este definită la nivel național și colectată de Ministerul Finanțelor, și în anumite cazuri se acordă reduceri: de 25% între primul și al treilea an de viață a vehiculului (deci pentru un camion de 40 t cu patru axe sau mai mult valoarea taxei este de 1.629 de euro pentru primii trei ani), de 20% pentru anii 4-6 (1.737,6 euro pentru același tip de camion), de 15% pentru anii 7-9 (1.846,2 euro), de 12% pentru anii 10-12 (taxă de 2.172 euro). Pe de altă parte, de la al 13-lea an se aplică majorări de 10%, deci taxa ajunge la 2.389,1 euro, iar de la al 14-lea majorări de 20%, până la 2.606,4 euro/an. În afară de aceste reduceri se mai aplică una de 50% dacă vehiculul este folosit de cel puțin 60 de ori pe an pentru transport combinat. Înainte de reforma din 2015, transportatorii slovaci ale căror vehicule nu circulau în Slovacia în cursul unui an nu achitau această taxă, dar din 2015 încoace ea trebuie plătită. Iar din 2020 se aplică noi reduceri, calculate separat pentru fiecare din cele trei categorii de tarifare existente. De exemplu, un vehicul va primi o reducere de 3% dacă parcurge între 10.000 și 20.000 km pe an pe aceeași categorie de drum, de 5% pentru o distanță de 20.000-30.000 km, de 7% pentru 30.000-50.000 km și de 9% pentru peste 50.000 km/an parcurși pe aceeași categorie de drum.

Taxele de infrastructură pentru un ansamblu de 40 t care face transport internațional sunt de la 14.000 la 23.500 de euro/an, în funcție de țările unde se merge. Acest cost a crescut mult în ultimii ani și este estimat, pentru cele mai obișnuite trasee din Europa de Vest pentru transportatorii slovaci, la 18.000 de euro/ansamblu, incluzând eurovinieta, în creștere cu 1.700 de euro față de 2017.

În schimb costul cu asigurările vehiculului a fost în scădere, la fel ca pentru cele mai multe țări europene. Firmele slovace cu care CNR a avut interviuri au declarat între 1.800 și 3.540 de euro, deci o medie de 2.400 de euro/an, față de 2.980 de euro/an în 2017.

Costurile administrative sunt adesea dificil de estimat, mai ales că firmele au modalități diferite de a le lua în calcul. Dar ele sunt estimate la o medie de 6% din costul total de transport.

Ținând cont de toate aceste valori, conform calculelor CNR, costul/km al unui ansamblu slovac care face transport internațional pe distanțe lungi, în afară de costurile administrative, se ridică la 0,82 de euro, cu 3% mai mare decât în 2017 și în ton cu mediile constatate în alte țări din Europa Centrală. Unele costuri, ca cel de deținere (+17,3%), anvelopele (+13%), întreținerea și reparațiile (+5,6%) sau carburantul (+6,1%) au crescut față de 2017, în timp ce costul cu șoferul a stagnat, cel cu asigurarea a scăzut cu 20% și taxa/axă a scăzut cu 3,1%.

Dacă se adaugă și costurile administrative se ajunge la 0,87 euro/km, o valoare similară celei indicate de firmele intervievate.

Costurile de exploatare, cu excepția celor administrative, pentru un ansamblu slovac de 40 t exploatat pe distanțe lungi în 2019

Kilometraj anual145.200 km
Număr de zile de exploatare/an263
Raport semiremorci/camioane1,17
Cost cu șoferul28.126 €/an
Raport șoferi/camioane1,1
Cost anual de deținere și finanțare a ansamblului14.423 €
Consum mediu la 100 km29,80 l
Cost mediu carburant în 20190,9685 €/l
Cost anual carburant41.907 €
Anvelope4.650 €/an
Întreținere/reparații5.600 €/an
Taxe de drum și viniete18.000 €/an
Asigurare ansamblu2.400 €/an
Taxă/axă și alte taxe vehicul1.684 €/an
Cost de transport (în afară de costul administrativ)119.602 €
Cost/km0,82 €

Articole similare

Ad