Potrivit INS, cresterea exporturilor de luna trecuta a urmat cursul ascendent pe care acestea le-au avut inca de la inceputul anului. Astfel, ele au crescut in primele cinci luni ale acestui an cu 21,5%, in comparatie cu cresterea la import, de numai 14,4%. O pondere importanta a acestei cresteri a fost adusa de statele necomunitare, unde exportul a crescut cu peste un procent anul acesta fata de aceeasi perioada a lui 2009.
Astfel, in 2010 s-au exportat mai multe masini decat anul trecut, la fel produse electronice, dar si produse ale industriei chimice, inclusiv farmaceutice.
Cam aceleasi marfuri pe care, desi sunt produse si la noi, le importam si de la unguri. Asa ca, in primele patru luni ale acestui an, tara noastra a importat marfuri de un miliard de euro de la statul vecin, in crestere cu peste 7% fata de aceeasi perioada a lui 2009. Am importat de la unguri produse chimice in valoare de 163,9 milioane de euro, echipamente electrice si dispozitive mecanice de 313,9 milioane de euro si mijloace si materiale de transport de 73,1 milioane de euro.
Si marfurile derulate luna trecuta prin bursa TimoCom au inregistrat, in medie, o crestere usoara fata de iulie, ajungand de la un raport marfa/camioane de 38/62, la 39/61. Dar, desi situatia pare ca a ramas oarecum asemanatoare celei din iulie, luna trecuta s-au inregistrat cresteri masive ale exporturilor pe anumite tari, in timp ce importurile au scazut semnificativ.
Germania si-a revenit
Germania este una din tarile unde situatia bunurilor transportate de la noi s-a schimbat semnificativ fata de iulie. Astfel, exporturile catre aceasta destinatie intermediate prin Timo-Com au crescut de la un raport marfa/ camioane de 21/79 la 49/51 iar importurile au scazut de la 32/68 la 16/84.
Economia germana si-a revenit din recesiune, bazata pe intreprinderile mici si mijlocii care si-au dovedit in timp profesionalismul. Acestea planuiesc ca pana la finalul anului sa creeze circa 100.000 de locuri de munca, fapt ce va ajuta si mai mult la cresterea consumului intern. Revenirea economiei acestei tari s-a concretizat in cresterea PIB cu 2,2% in al doilea trimestru al anului, aceasta fiind cea mai mare crestere de la reunificarea tarii. Astfel, exporturile acestei tari este posibil sa creasca cu 11% anul acesta si cu 8% in 2011, cand se vor apropia de nivelul record inregistrat in 2008.
In primele patru luni ale lui 2010, prima tara de export a fost pentru noi Germania, cu o pondere de 19,2%, care este si pe primul loc in topul statelor de unde importam, aici ponderea din total fiind de 17,3%. Catre Germania se exporta cel mai mult automobile, componente auto, masini si echipamente electronice si produse din metal.
Este foarte posibil ca si exporturile produselor de uz casnic sa creasca spre Germania. Asta deoarece in Romania sunt acum companii multinationale care investesc in facilitati de productie, de unde cele mai multe produse vor fi exportate. Un exemplu este P&G, care din fabrica de la Urlati are in vedere sa aprovizioneze 20 de piete externe, unde va merge 95% din productie, mai mult decat majoritatea multinationalelor prezente la noi.
Tot nu iesim din criza
Din pacate, nu cresterea exportului ne va ajuta sa iesim din criza, ci relansarea consumului intern. Iar dupa ce ca salariile au scazut semnificativ, preturile au crescut cu 2,58% in iulie, iar rata anuala a inflatiei a urcat de la 4,38% in iunie la 7,14. State precum Bulgaria au directionat investitiile catre sectorul privat pentru a crea locuri de munca, pe cand la noi fondurile au fost date in special la salarii, care oricum sunt mici. Iar daca cererea interna nu se relanseaza, este posibil ca anul acesta sa ajungem la o contractie economica de circa 2%.
Imbunatatirea situatiei din Bulgaria sa vazut si prin nivelul transporturilor derulate prin bursa Timocom. Astfel, exporturile catre aceasta destinatie au crescut de la un raport marfa/camioane de 45/55 la 59/41, iar importurile, de la 65/35 la 71/29.
Italia este o alta destinatie catre care merg tot mai multe marfuri de la noi, exporturile aflandu-se intr-un trend ascendent inca din iunie, iar luna trecuta au ajuns la un raport de 80/20.
Exporturile catre Polonia se afla, de asemenea, in crestere pe bursa Timo-Com, ajungand de la 48/52 la 70/30, iar importurile au scazut de la 79/21 la 67/33.
Deficitul dintre exporturi si importuri face, insa, ca tot mai putine camioane sa fie dornice sa plece in curse, riscand sa se intoarca goale.