Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

CTP investește în Oradea și în terminal, și în afara lui

Despre ce înseamnă Oradea pentru dezvoltatorii imobiliari a vorbit la Gala Tranzit de Logistică Marius Mârza, reprezentantul CTP, companie care are în zonă proiecte atât în terminalul cargo – unde spațiul este închiriat 100% și mai există doar birouri, interesante pentru comisionari vamali – cât și în afara lui. Acesta se declară mulțumit de colaborarea cu Aeroportul Oradea, „un exemplu de bune practici de parteneriat public-privat pentru dezvoltarea infrastructurii de care are nevoie România“.

Terminalul din Oradea este primul astfel de proiect al CTP și succesul său este recunoscut la nivel de grup. Dar compania este deschisă să mai includă în portofoliu și altele – la noi în țară cel puțin cererea este tot mai mare – pe care să le poată dezvolta. Și mai are experiența unui terminal maritim în Gdansk (Polonia), unde, de asemenea, colaborarea cu autoritățile locale este foarte bună.

CTP mai dezvoltă în Oradea o clădire nouă de 10.000 mp în parcul industrial din zona Borș, aproape de autostradă și de șoseaua de centură, unde să ofere suprafețe de 1.000-1.500 mp, întrucât cele din terminal sunt mult mai mari. Inițiativa a apărut deoarece există cerere din partea unor firme mici care vor să beneficieze de toate condițiile pentru a crește.

Reprezentantul CTP a subliniat și cu această ocazie că una dintre valorile companiei este sustenabilitatea și a menționat că se încearcă, în cazul tuturor clădirilor, să fie eficiente energetic, bine izolate, astfel încât consumul chiriașilor să fie cât mai mic. Concret, în prezent se instalează panouri solare pe toate clădirile din portofoliu și se implementează sisteme smart metering, pentru estimarea și controlarea consumurilor, astfel încât să le fie transmise potențialilor chiriași nu doar costurile chiriei, ci și costurile totale de operare pentru spațiul logistic sau de producție, în funcție de consumurile estimate de ei, istoric și specificul activității. CTP mai este în proces de instalare de stații de încărcare pentru camioane electrice, deoarece tot mai mulți chiriași sunt interesați de ele „și vrem să putem dezvolta pentru toată distribuția noastră din România astfel de soluții, în așa fel încât, dacă un camion pleacă din București, să poată alimenta la Sibiu și apoi la Timișoara sau Oradea, iar energia să fie produsă local, folosind panouri solare“.

Articole similare

Ad