Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cum se calculează timpii de odihnă în cazul transportului multimodal

Comisia Europeană a publicat recent un răspuns oficial cu privire la interpretarea prevederilor regulamentului 1054/2020 în legătură cu perioadele de conducere şi de odihnă ale şoferilor. Iar una dintre cele mai frecvente întrebări se referă la statutul șoferului care însoțește un vehicul transportat cu feribotul sau trenul, pentru o călătorie de 8 ore sau mai mult, și cu acces la o cabină de dormit.

Potrivit CE, perioada de odihnă este o perioadă în care un șofer poate dispune liber de timpul său și care nu va fi întreruptă de activități legate de muncă. Există o singură situație în care un șofer își poate întrerupe odihna zilnică sau săptămânală și aceasta se întâmplă atunci când şoferul însoțește vehiculul transportat de un feribot sau tren. De altfel, singurul scop al articolului 9 alineatul (1) este de a permite una sau două întreruperi ale unei perioade de odihnă zilnică sau săptămânală, care se face parțial pe feribot sau tren, cu condiția ca durata totală a întreruperii să nu depășească 1 oră, iar şoferul să aibă acces la cușetă. Articolul 9 alineatul (1) nu permite însă derogarea de la articolul 8 alineatul (8). Prin urmare, șoferul nu poate petrece o parte din repausul săptămânal obișnuit în vehicul, cu încălcarea dispoziției respective, înainte de a se îmbarca și/sau după a debarca din feribot/tren.

Articole similare

Ad