Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cum se pregătește guvernul Olandei pentru o eventuală criză de combustibil

Asociația olandeză de transport și logistică TLN solicită guvernului olandez un plan de urgență pentru o posibilă criză de motorină, iar Ministerul Climei și Energiei a început recent să lucreze cu o serie de experți la un astfel de proiect.

Până cel târziu pe 5 decembrie, Uniunea Europeană va înceta importul pe mare de țiței rusesc, iar de pe 5 februarie 2023 se vor opri și importurile de produse petroliere rafinate – cum ar fi benzina și motorina – din Rusia, existând deci riscul unui deficit de combustibil în Olanda și nu numai.

În prezent, importurile de țiței și produse petroliere rusești reprezintă aproximativ 45% din totalul consumului din UE, iar în Olanda cota este de circa 33% pentru țiței și de 15% pentru produse petroliere.

După o analiză a necesarului pieței și a capacității rafinăriilor, TLN a propus un plan de acțiune care, în linii mari, prevede creșterea stocurilor de urgență; prevenirea unei situații de criză cât mai mult posibil, prin atenția acordată accelerării electrificării și vehiculelor pe uleiuri vegetale hidrotratate; măsuri posibile în cazul în care chiar ar veni o criză de combustibil (de exemplu, încurajarea mai multor persoane să lucreze de acasă, utilizarea transportului public, descurajarea zborurilor, reducerea vitezelor de conducere și cât mai multe duminici în care să nu se folosească mașinile – deci măsuri care se referă mai ales la transportul de călători, nu de mărfuri); și considerarea transportului rutier de mărfuri drept un sector prioritar, deoarece ajută la prevenirea perturbărilor sociale.

Dacă deficitul de combustibil persistă, chiar și în transportul de mărfuri trebuie să fie identificate totuși prioritățile, în sensul că aprovizionarea supermarketurilor, de exemplu, este mai importantă decât aprovizionarea cu produse care nu sunt de strictă necesitate.

Articole similare

Ad