Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement

Dacia și-a majorat cota de piață în 2020

Dacia a înmatriculat în cursul anului 2020 un număr de 47.380 de vehicule pe piața din România. Cota de piață a mărcii a urcat la finele anului 2020 la 32,4%, față de 30% la sfârșitul anului precedent.

Pentru al zecelea an consecutiv, podiumul celor mai vândute autoturisme din România a fost ocupat și în 2020 de trio-ul Logan, Duster, Sandero, fiecare dintre acestea înregistrând și o creștere a cotei lor în segmentul de piață respectiv. Astfel, Logan a rămas cel mai popular model de pe piața autohtonă, cu 18.627 unități comercializate. Lansată în urmă cu doar un an, versiunea Stepway a reprezentat aproape un sfert din totalul înmatriculărilor Logan. Duster a reușit performanța de a depăși volumele de înmatriculări din anul precedent (12.161 unități în 2020, față de 11.736 unități în 2019), consolidându-și poziția de lider autoritar al segmentului SUV din România.

În mod similar, Sandero (9.420 de unități înmatriculate) a înregistrat o creștere de peste 1% a cotei sale în segmentul B-Hatch. Peste 90% din vânzările modelului Sandero au fost reprezentate de versiunea Stepway. Rezultatele înregistrate atât Logan cât și de Sandero (cu versiunea Stepway) sunt cu atât mai remarcabile, cu cât ambele se află la sfârșitul carierei. Ștafeta lor este preluată de la sfârșitul anului trecut de o nouă generație de modele care aduce progrese majore în materie de design, echipare și calitate percepută. Noile modele Logan și Sandero au fost recompensate recent cu titlul „Mașina Anului 2021 în România”.

Vânzări pe piețele externe

Vânzările totale ale mărcii Dacia (România, plus piețele internaționale) au atins, anul trecut, 520.765 de unități. În Europa (statele UE + EFTA), Dacia a comercializat 385.674 de autovehicule.

Articole similare

Ad