Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Directiva privind Salariul minim unic la nivel european, în discuții în Comisia EMPL

Pe 22 aprilie urmează să intre în evaluare la Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale (EMPL) din cadrul Parlamentului European raportul Comisiei Europene privind propunerea de Directivă privind salariile minime adecvate (COM (2020) 682 – 2020/0310 (COD)).

Documentul ar fi fost redactat de Comisia Europeană potrivit Principiului 6 al Pilonului drepturilor sociale, potrivit căruia „fiecare lucrător ar trebui să câștige un salariu care să permită un trai decent oriunde lucrează“. Propunerea stabilește un cadru ce ar urma să permită îmbunătățirea salariilor minime și pentru creșterea accesului lucrătorilor la protecția socială oferită de salariul minim, „ținând cont și respectând pe deplin specificul legislației sistemelor naționale, competențelor naționale, autonomia partenerilor sociali și libertatea contractuală“. Directiva urmărește, de asemenea, să promoveze accesul la protecția salariului minim prevăzut de acordurile colective și să crească acoperirea negocierilor colective în statele membre, construind și consolidând în același timp capacitatea partenerilor sociali de a se angaja în negocieri colective privind stabilirea salariilor la nivel sectorial sau multi-sectorial.

La finalul lunii octombrie anul trecut, Comisia Europeană a propus o directivă a UE menită să asigure lucrătorilor UE un salariu minim adecvat ce ar permite un trai decent oriunde lucrează. Atunci când sunt stabilite la niveluri adecvate, salariile minime nu numai că au un impact social pozitiv, ci aduc și beneficii economice mai extinse, deoarece reduc inegalitățile salariale, contribuie la susținerea cererii interne și la întărirea stimulentelor pentru muncă, a explicat CE.

„Aproape 10% din lucrătorii din UE trăiesc în sărăcie: acest lucru trebuie să se schimbe. Salariile minime trebuie să joace din urmă cu alte salarii care au cunoscut o creștere în ultimele decenii, lăsând salariile minime în urmă. Negocierea colectivă ar trebui să fie standardul de aur în toate statele membre. Asigurarea salariilor minime adecvate este scrisă în alb și negru în principiul 6 al Pilonului european al drepturilor sociale, pe care toate statele membre l-au aprobat, așa că ne bazăm pe angajamentul lor continuu”, a declarat Nicolas Schmit, comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale.

Membru supleant în EMPL, europarlamentarul Corina Crețu (PRO România, S&D), a afirmat că salariul minim la nivelul Statelor Membre reprezintă o măsură echitabilă și necesară pentru protejarea lucrătorilor din întreaga Europă.

Scopul acestei inițiative este acela de a asigura transparența în stabilirea salariilor, implicarea partenerilor sociali și o evoluție a salariilor în raport cu productivitatea. Salariile minime au un impact social pozitiv de necontestat, reducând inegalitățile din societate: atât între lucrători în general, cât și între femei și bărbați. Salariile decente trebuie să fie un drept al tuturor lucrătorilor. Ca Membru supleant al EMPL, voi urmări în continuare evoluția acestui subiect, care aduce echitatea în munca pe care o realizează fiecare european, în funcție de țara în care lucrează“, a punctat Corina Crețu într-o postare pe Facebook.

Articole similare

Ad