Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Dispozitivul de taxare interoperabil UTA One® extins în Scandinavia și Elveția

UTA, unul dintre cei mai importanți furnizori de carduri de combustibili și servicii din Europa, a adaugat încă patru țări europene acoperite de soluția sa interoperabilă de taxe de drum, UTA One®. Pe lângă Belgia (inclusiv tunelul Liefkenshoek), Germania, Franța, Italia, Austria, Polonia (A4 între Cracovia și Katowice), Portugalia și Spania, sunt acum incluse și sisteme de taxare din Norvegia (feriboturi și poduri de autostradă), Suedia (poduri), Danemarca (poduri) și Elveția (inclusiv Liechtenstein).

UTA One® acoperă acum 13 contexte de taxare în 12 țări europene, fiind in prezent cea mai cuprinzătoare soluție de servicii electronice de taxare europeană (EETS) de pe piață.

Carsten Bettermann, CEO al UTA, spune: “Vrem să modelăm și să dezvoltăm piața mobilității europene, ca lider în inovație. UTA One® și-a confirmat deja poziția ca lider de piață, iar cu această extensie a contextelor de taxare pe care le acoperim, soluția devine și mai bună, oferindu-le clienților noștri cea mai bună experiență de utilizare posibilă.” Noile țări pot fi adăugate pe unitățile de bord (OBU) prin actualizări flexibile “over-the-air”. Activarea pentru fiecare țară poate fi efectuată imediat de către clienți, prin intermediul contului de client UTA. În cursul următoarelor luni, UTA intenționează să extindă acoperirea taxarii UTA One® și pentru alte țări europene. 

Articole similare

Ad