Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

DKV Card acceptat la parteneri GNL/GNC din Franța și Germania

Clienții DKV pot acum să realimenteze cu GNL (gaz natural lichefiat) prin operatorul LIQUIND din Berlin dar și la stațiile GNL/GNC ale Air Liquide din Franța. Astfel, rețeaua de GNL DKV va crește la aproximativ 120 de stații de alimentare în toată Europa, devenind cea mai mare rețea de alimentare cu GNL din domeniu.

LIQUIND operează în prezent opt stații proprii de alimentare cu GNL non-stop, iar anul acesta, LIQUIND se va extinde în mai multe locații: în Hockenheim, Karlsruhe, Hamburg, Göttingen, Lorch și Mannheim. Totodată, punctele de alimentare Air Liquide sunt situate de-a lungul rețelei franceze de autostrăzi de la nord la sud, care este o rută esențială pentru companiile de transport rutier cu operațiuni europene.

„Odată cu acceptarea DKV Card, sperăm să avem acces la un grup mai mare de clienți, în special din străinătate”, spune Philip Maximilian Braunschweig, șef de vânzări la LIQUIND. „Rețeaua de stații de servicii LIQUIND le oferă clienților noștri o mai mare siguranță a aprovizionării în Germania în sectorul GNL și le creează acestora oportunități pentru a-și echipa flota de camioane cu vehicule GNL”, adaugă Sven Mehringer, Director General Servicii Energie și Vehicule la DKV.

Rețeaua de stații DKV cuprinde în prezent peste 60.000 de unități în toată Europa. În fiecare an, furnizorul de servicii de mobilitate conectează în jur de 5.000 de noi stații de alimentare în întreaga Europă, cu un accent puternic pe stațiile de alimentare cu soluții multiple, care oferă GNL, hidrogen, GPL și GNC în plus față de combustibilii convenționali.

„Prin parteneriatul cu Air Liquide încurajăm transportatorii să opteze pentru combustibili mai puțin poluanți, urmărind astfel să limiteze impactul consumului de energie asupra mediului”, mai spune Sven Mehringer. Având o structură competitivă a costurilor, creșterea cererii de gaze naturale se află în centrul tranziției ecologice. Acordul permite DKV să-și dezvolte și să-și diversifice rețeaua de furnizare a gazelor naturale și oferă companiei Air Liquide, la rândul său, ocazia să își extindă oferta de GNL și GNC la o bază mai largă de clienți.

Articole similare

Ad