Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Doar 1,25% dintre someri aleg sa lucreze in transporturi!

Mult prea putini someri aleg sa lucreze in sectorul transporturilor prin programele de formare profesionala oferite de stat. Din datele puse la dispozitia Tranzit de catre Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) in 2017, din cei aproape 24.000 de someri care au participat la aceste cursuri, sub 300, adica circa 1,25%, s-au indreptat catre transporturi, cea mai cautata specializare fiind cea de „mecanic auto“, in timp ce pentru 2018 sunt asteptate circa 700 de persoane.
 

Daca viitorii soferi de camion sunt pregatiti conform legislatiei in vigoare de catre scolile auto atestate, Ministerul Muncii, prin ANOFM, realizeaza cu precadere cursuri co­nexe in sectorul transporturilor, pregatind actualii someri pentru a fi reintegrati pe piata muncii. Programele sunt gratuite pentru acestia, fondurile provenind de la bugetul asigurarilor pentru somaj. Anul trecut au fost organizate 1.365 de cursuri pentru formare profesionala, care au costat aproape 5,6 milioane de euro, mai precis 26.371.267 de lei, in timp ce alte patru cursuri au avut ca finantare alte fonduri, dupa cum a mai precizat ANOFM in raspunsul trimis catre redactie. In 2017, la aceste programe au participat 23.598 de someri.
Cel mai ridicat interes pentru astfel de cursuri s-a inregistrat in randul somerilor cu varsta peste 45 de ani (31,54%), urmati de cei din grupa de varsta 35-45 de ani (25,33%), apoi de grupa de varsta sub 25 de ani (25,20%) si de cei intre 25 si 35 de ani (17,93%). In functie de nivelul de studii, cei mai multi cursanti au studii medii (49,16%), apoi urmeaza cei care au facut doar scoala primara (38,04%), ultimul loc fiind ocupat de cei cu studii superioare (12,80%).
Datele ANOFM arata ca in 2017 cei mai multi someri au fost formati in ocupatiile de: lucrator in comert (2.508), inspector/referent resurse umane (1.965), agent de securitate (1.602), operator introducere validare si prelucrare date (1.528), bucatar (1.238), frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (1.000), lucrator in cultura plantelor (888), ospatar-vanzator in unitati de alimentatie (799), comunicare in limba engleza (661), contabil (644) si instalator instalatii tehnico sanitare si de gaze (586).
In ceea ce priveste cursurile din sectorul transporturilor, cifrele nu depasesc 300 de cursanti la nivelul intregii tari, cumulati pe mai multe meserii:
• mecanic auto: 130, cei mai multi in judetele Dambovita (24), Ialomita si Harghita (cate 14) si Constanta, Ilfov si Tulcea (14);
• ajutor mecanic auto: 54, cei mai multi in Bacau (21) si Galati (17);
• mecanic vulcanizator: 41, toti din Calarasi;
• electrician electronist auto: 42, cei mai multi din Mures (16) si Satu Mare (14);
• tinichigiu carosier: 18, toti din Botosani
Pentru 2018, ANOFM estimeaza ca va pregati circa 658 someri in domenii conexe transporturilor: 311 mecanici auto si 44 de ajutoare mecanic auto, 28 de mecanici vulcanizatori, 141 de confectioneri cablaje auto (in Bihor si Oradea) si 81 de tinichigii (carosieri si vopsitori).
In ceea ce priveste succesul programelor de formare profesionala oferite de stat, respectiv ocuparea persoanelor somere, ANOFM mentioneaza ca ii monitorizeaza timp de 12 luni de la absolvire pe toti participantii. Astfel, pana la 31 decembrie 2017 au fost incadrate 11.961 de persoane. La nivelul tuturor domeniilor, ANOFM estimeaza ca va pregati 29.244 de someri pe parcursul intregului an 2018.

Articole similare