Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Drulă: Dăm oficial startul lucrărilor pe: A0 Sud Lot 3 + A3 Mihăiești – Zimbor

Autorizaţiile de construire pentru lotul 3 (între DN 6 – Bragadiru şi A1) din autostrada de centură a Bucureştiului, semi-inelul sudic, şi pentru tronsonul dintre Mihăieşti şi Zimbor, autostrada Transilvania, au fost emise joi, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe Facebook.

„Două dintr-o lovitură. Astăzi am emis autorizaţii de construire pentru două proiecte care, odată finalizate, vor fi mană cerească pentru zona metropolitană a Bucureştiului şi inima Ardealului. În primul rând, avem autorizaţie de construire ‘proaspătă’, dată pentru lotul 3 (între DN 6 – Bragadiru şi A1) din autostrada de centură a Bucureştiului, semi-inelul sudic. Compania elenă care lucrează aici a făcut deja activităţi de pregătire a terenului (marcarea şantierului, drumuri de acces, arheologie, defrişare, deminare). Voi urmări îndeaproape lucrările şi voi face tot ce-mi stă în putere ca proiectul să rămână în grafic. Nu mai accept întârzieri cum s-a întâmplat cu finalizarea peste termenul contractual a proiectului tehnic“, a scris ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe rețeaua de socializare.

Tronsonul va cuprinde:

✔️ 9 pasaje și 4 poduri,

✔️ un nod rutier la intersecția cu A1,

✔️ o parcare de scurtă durată și un spațiu de servicii – ambele în oglindă.

Conform contractului, lotul 3 (18 km) va fi finalizat în 2023 – an în care, de altfel, vreau să deschidem circulația pe întreaga secțiune de sud a A0.

„A doua autorizație de construire pe care am emis-o este pentru Autostrada Transilvania, tronsonul dintre Mihăiești și Zimbor – primul din județul Sălaj“, a mai arătat Cătălin Drulă în postarea sa.

Pe cei 13 km ai secţiunii din autostrada Transilvania se vor construi: un nod rutier la Zimbor, 11 poduri (2,2 km lungime totală), 21 de podeţe şi o parcare de scurtă durată (de-o parte şi de alta a drumului).

Articole similare

Ad