Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

E oficial! Șoferii intră în carantină la intrarea în țară!

Direcția de Sănătate Publică a răspuns solicitării Tranzit și a precizat că șoferii profesioniști care intră în țară din țări aflate în zone galbene și roșii vor intra în carantină timp de 14 zile, întocmai ca și ceilalți cetățeni.

Până recent, șoferii și transportatorii care se întorceau în România chiar și din zone roșii, așa cum este Spania sau Olanda, erau exceptați de la perioada de 14 zile de carantină potrivit Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență 28 din 14.05.2021. Astfel, potrivit art. 4, alin (1), litera b, „conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone precum și conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului“ sunt exceptați de la măsura carantinei dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19.

Între timp, situația s-a modificat, dovadă și deciziile de confirmare a carantinării primite de mai mulți transportatori pentru șoferii lor.

Ieri (n.r. – 18.07.2021) mi-au băgat trei șoferi în carantină pentru că au venit din Olanda.“, ne-a scris un transportator.

Am cerut un punct de vedere oficial din partea DSP, iar aseară l-am primit. Niciun șofer nu mai este exceptat, cu excepția celor vaccinați, a celor care prezintă un test PCR negativ efectuat cu maxim 72 de ore înainte și a celor care se află în tranzit pe teritoriul României, fiind obligați să iasă din țară în 24 de ore. Potrivit DSP, HCNSU nr.28 nu mai este valabilă, fiind înlocuită de o altă hotărâre.

HCNSU 43/01.07.2021 nu mai prevede exceptarea transportatorilor, cum se întâmpla în hotărârile anterioare pe care le-a abrogat (ex: șoferi, piloți, personal navigant etc.). Aceștia (n.r. – șoferii) se supun legislației care se aplică și celorlalți cetățeni“, arată DSP în răspunsul către Tranzit.

În plus, șoferii care vin în România din Marea Britanie, India, Nepal, Brazilia, Africa de Sud nu beneficiază nici de măsura celor 72 de ore pentru testul PCR și nici de cele 24 de ore pentru tranzit, fiind obligați să intre direct în carantină timp de 14 zile.

Articole similare

Ad