Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Elmas și-a bugetat 4 milioane de euro pentru investiții

Compania brașoveană Elmas, lider în domeniul instalațiilor de ridicat, și-a programat pentru 2021 un buget de investiții de patru milioane de euro, după ce anul trecut, din cauza pandemiei, a fost nevoită să oprească toate investițiile semnificative. „În 2020 am finalizat lucrările de amenajare la Centrul de Dezvoltare și Inovare Elmas, prevăzute în investiția de aproximativ 900.000 de euro demarată în 2019”, spun reprezentanții companiei.

Pentru 2021, compania intenționează să construiască în regim de prototip un sistem automat de parcare auto, precum și să achiziționeze utilaje performante pentru retehnologizarea fluxului de producție. De asemenea, Elmas va investi în digitalizarea activității de producție, precum și aplicarea unor tehnologii noi la echipamentele de producţie proprie.

Elmas a încheiat 2020 cu o creştere a profitul, deşi cifra de afaceri a fost în ușoară scădere. Astfel, anul trecut, afacerile firmei brașovene s-au comprimat de la 32 la 29,5 milioane de euro, iar pentru 2021 se întrevede o creștere de 5%. „Discutăm de un 2020 complet atipic, care a comprimat volumul vânzărilor din mediul economic în majoritatea sectoarele și a limitat foarte mult relațiile directe de afaceri. În trimestrul al doilea al anului trecut am înregistrat o scădere a cifrei de afaceri, pe care am reușit să o compensăm în a doua parte a anului”, explică Marius Paraipan, marketing manager al companiei, care precizează că 14% din cifra de afaceri a fost realizată la export. „Investițiile realizate în ultimii 4 ani, în valoare de peste 5 milioane de euro, au dus la crearea de locuri de muncă la standarde înalte, implementarea de tehnologii moderne, creșterea capacității de producție, dezvoltare și inovare. Toate aceste elemente au crescut gradul de competitivitate al produselor fabricate la Brașov și ne-au deschis oportunități pentru lucrări complexe pe piețele interne și externe din domeniul ascensoarelor, macaralelor industriale și a structurilor metalice”.

În prezent, business-ul brașovean are aproape 400 de angajați, iar pentru anul în curs compania Elmas dorește să angajeze alte 40 de persoane. „În vederea compensării lipsei de personal calificat din domeniul ascensoarelor în piața românească, am obținut autorizarea pentru formarea profesională în cadrul companiei  pentru specializarea „Montator, reglor și depanator de ascensoare”. Cu dotarea necesară și echipa de instructori calificați vom începe anul acesta prima sesiune de pregătire”, menționează reprezentanții companiei.

Pandemia nu a afectat foarte tare activitatea Elmas, deoarece aceasta a învățat din criza financiară și economică din 2009. „Acea criză, desfășurată între 2009 și 2013, ne-a demonstrat că inovația este singura cale de a reduce din efectele negative survenite. Din acel moment am fost permanent atenți să dezvoltăm un management performant în toate departamentele. Prin implementarea și respectarea cu strictețe a măsurilor de prevenție și protecție împotriva pandemiei, activitatea companiei s-a derulat fără sincope. Departamentele de producție, montaj și service și-au desfășurat activitatea fără întrerupere, iar, prin rotație, parte din personalul TESA a lucrat atât în sistem de telemuncă, cât și în cadrul companiei”, susțin reprezentanții companiei.

De altfel, în plină pandemie, Elmas a lansat produse noi în domeniul ascensoarelor (cu modul de decontaminare UVECO și casete de comandă

touchless) și a investit, în același timp, în digitalizarea activității de service și montaj. Totodată, compania a livrat primele sale macarale industriale de 150 și 360 t, dar a și câștigat, pentru al treilea an consecutiv, trofeul „Project of the Year” – Elevator World, cu platforma pentru persoane „Pasărea Măiastră”, la categoria “Lifturi speciale”.

Elmas Braşov a fost înfiinţată în 1990 cu capital 100% autohton, activitatea principală fiind fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat. Sediul central al companiei este în Braşov, spaţiile de producţie, depozitare, service şi cel administrativ desfăşurându-se pe o suprafaţă de 70.000 de metri pătraţi. Elmas este şi reprezentant pe piaţa românească a producătorului de echipamente de manipulat Linde.

Articole similare

Ad