Participanților la a șaptea ediție a Conferinței Anuale a Transportatorilor Express de Mărfuri din România, organizate de Kefren Expres, li s-a atras atenția și cu această ocazie să își calculeze bine costurile, dar mai ales să fie atenți să producă valoare adăugată, deoarece ea este singura garanție a rămânerii pe piață, să pună mai mult accent pe veniturile operaționale decât pe celelalte venituri ce pot fi obținute, și să urmărească ce procese aduc valoare adăugată și ce procese produc pierderi. Aceste detalii sunt cu atât mai importante acum, când, după 10-15 ani în care lucrurile au mers bine în economia României, situația a început să se înrăutățească și va continua să o facă, deși nu brutal. Pentru că de fapt și la nivel global este timpul să se regleze piața, după câțiva ani de consum în exces.

Dan Preda are 10 ani de studii economice, lucrează de 15 ani în domeniul financiar-contabil, are de aproape 10 ani propria firmă de contabilitate, care se ocupă și de implementarea de softuri ERP, și din 2018 este acreditat ca expert fiscal judiciar, specializat în expertize din domeniul evaziunii fiscale (mai ales TVA). „Am văzut sute de firme, sunt obsedat de tipar, pot previziona ce se va întâmpla și am misiunea de a ajuta antreprenorii să folosească cifrele în favoarea lor și să preia controlul afacerii (Controlling financiar). Este ceva nou pentru antreprenorul român, dar să nu mai fugim de el și să nu credem că este doar treaba contabililor.“

Acesta a amintit că, în funcție de influența asupra trezoreriei, cheltuielile și veniturile se împart în monetare (bani, care se vor concretiza într-o încasare/plată la termen ferm) și nemonetare (calculate, care se înregistrează ca o rezervă financiară fără a fi încasabile/plătibile la un termen ferm – cheltuieli cu amortizarea, venituri din/cheltuieli cu provizioane/ajustări, venituri din/cheltuieli cu cedarea activelor).

După variația nivelului lor sunt cheltuieli variabile și fixe și cheltuieli directe și indirecte, iar aici provocarea este mai mare, deoarece, așa cum a constatat Dan Preda, antreprenorul român, când vine vorba de calculul costului, e indus în eroare de cele indirecte – salariile managerilor și personalului administrativ, costurile IT, amortizarea echipamentelor, asigurarea flotei și a clădirilor, întreținerea sediilor și depozitelor, costurile administrative generale cu papetărie, consumabile, curierat ș.a. – care nu se pot atribui direct unui bun sau serviciu și nu pot fi ușor calculate și gestionate, dar au nevoie să fie repartizate, eventual prin folosirea softurilor de tip ERP.

Ținând cont de aceste două clasificări, combustibilul, de exemplu, este printre costurile directe și variabile, salariile șoferilor sunt printre costurile directe și fixe, iar costurile administrative generale sunt printre cele indirecte și fixe.

În Controlling contează valoarea adăugată – în cazul transportului, kilometrii

Dan Preda a prezentat un exemplu de cost al serviciului de transport pe kilometru, nu pentru a vedea cifrele exacte, ci pentru vedea valoarea adăugată, „pentru că asta ne interesează în Controlling. În acest caz este vorba de kilometri.“

Orice valoare este doar orientativă, câtă vreme fiecare firmă are propriile cifre și condiții de operare, însă ideea este să calculeze bine un cost/km minim la care să se raporteze și abia de aici încolo se poate vorbi de adaos. „Tot acest calcul este o provocare, deoarece antreprenorii români de obicei stabilesc costurile directe pentru că le cunosc și le pot atribui ușor, iar la cele indirecte pun un adaos, crezând că acela este câștigul lor, dar adaosul este înghițit de costurile indirecte pe care nu le au în vizor. În plus, mulți antreprenori confundă adaosul comercial cu marja de profit. Adaosul se raportează la prețul de achiziție: dacă acesta este de 10 lei și adaosul de 7 lei, nu am o marjă de profit de 70%, pentru că ea se raportează la prețul de vânzare, ci una de 41%. Iar asta contează, deoarece atunci când ofer un discount de 50% ca să pot semna un contract și cred că am adaos de 70%, calculez că rămân cu 20%, dar nu e așa, de fapt vând în pierdere. Sigur, în unele relații comerciale nu e o problemă să lucrez uneori în pierdere, dar să o fac conștient, să fiu în control. Dacă o fac crezând că rămân cu profit și greșesc, pierd bani.“

Dan Preda explică faptul că o creștere a cifrei de afaceri cu un anumit procent nu îi spune nimic: important este ce valoare adăugată a produs firma, care e câștigul din cifra respectivă și cât a costat să facă acea cifră de afaceri. „Mulți antreprenori nu știu asta. Dacă dintr-un venit de 1,2 milioane de euro costul de achiziție sau de producere este de 600.000 de euro, față de 400.000 de euro în anul anterior, de fapt a produs doar 600.000 de euro, iar dacă se raportează numai la creșterea cifrei de afaceri face calculele greșit. Ar trebui să se raporteze la cifra minimă pe care trebuie să o realizeze pentru a supraviețui.“

Și aici vorbim de prag de rentabilitate. Mai exact, în cazul transporturilor, de prag de rentabilitate în kilometri, care reprezintă numărul minim de kilometri ce trebuie parcurși pentru ca firma să-și acopere toate costurile. Acesta se calculează împărțind cheltuielile fixe la diferența dintre tariful/km și costul variabil/km. De exemplu, o firmă care are costuri fixe de 20.000 de euro, un tarif de 1,5 euro/km și costuri variabile de 1 euro/km trebuie să parcurgă minimum 40.000 km pentru a acoperi toate costurile.

Un profit mic sau lipsa profitului înseamnă că nu se produce valoare adăugată

Dan Preda a mai oferit informații despre contul de profit și pierdere, mai ușor de înțeles decât balanța contabilă, și a explicat că în orice activitate, nu numai în transport, ceea ce contează este valoarea directă produsă (deci valoarea producției vândute, a mărfurilor vândute, a serviciilor vândute și reducerile comerciale primite), nu valoarea din alte venituri (subvenții, variația stocurilor, valoarea producției în curs și alte venituri din exploatare). „De exemplu, dacă o firmă de transport vinde vehicule, nu înseamnă că ea le produce sau că își obține astfel câștigurile în mod normal, deși ele sunt incluse în cifra de afaceri totală. Deci cifra de afaceri netă, din operațional, se diminuează.“

Cheltuielile totale din exploatare includ costul bunurilor/serviciilor vândute, cheltuielile operaționale fixe (OPEX, care reprezintă majoritatea cheltuielilor obișnuite ale unei firme, și pe care managementul ar trebui să încerce să le reducă fără a scădea rata de producție sau calitatea produselor/serviciilor oferite) și alte cheltuieli de exploatare (de exemplu, amortizarea).

Rezultatul din exploatare, EBITDA, reprezintă diferența dintre veniturile totale și cheltuielile totale de exploatare. Dacă din aceasta se scad deprecierea și amortizarea netă se obține EBIT (rezultat operațional sau marjă brută), din care se scade rezultatul financiar (diferența dintre veniturile financiare și cheltuielile financiare) și se obține EBT (profitul brut), din care se scade impozitul pe profit. „Văzând că profitul net nu este mare sau poate chiar lipsește, mulți antreprenori se plâng că impozitul e prea mare. Dar impozitul în România nu este mare, sunt ei prea săraci deoarece nu produc suficientă valoare adăugată.“

Dan Preda a amintit câteva greșeli întâlnite mai des la clienții săi atunci când fac calcule. Dacă administratorul nu își include veniturile pentru toate activitățile pe care le prestează (nu ține cont de cât ar costa să angajeze pe cineva care să facă acele lucruri) sau dacă, în cazul în care este și șofer, ia doar dividende, nu ține cont și de cheltuielile specifice ale unui conducător auto, înseamnă că are un loc de muncă – nu o afacere – într-o firmă care plătește foarte prost.

Activitățile care nu produc valoare adăugată trebuie identificate și eliminate/reduse

Consultantul fiscal mai subliniază că procesele din cadrul unei firme sunt fundația oricărui agent economic, deoarece presupun pașii coordonați pe care îi faci pentru a ajunge la un anumit rezultat, a livra un anumit bun.

Procesele sunt bune dacă produc valoare adăugată (cu ce contribuie compania la produs/serviciu prin propriile resurse de capital, muncă, expertize și cunoștințe), care este unitatea de măsură în Controlling, indiferent de domeniul de activitate al unei firme. „Dacă nu adaugi valoare, ci doar faci rulaj și scazi costurile din venituri, este o chestiune de timp până când firma nu va mai exista. Unele firme produc valoare, dar produc și risipă, cum ar fi timpul de așteptare, la care nu se raportează nimeni când calculează costurile. Deci provocarea este să se identifice activitățile care nu aduc valoare adăugată și contribuie la creșterea costurilor, astfel încât să poată fi eliminate sau reduse.“

Primul pas pentru calcularea valorii adăugate este colectarea datelor din contabilitatea financiară, mai ales din contul de profit și pierdere și din contabilitatea de gestiune, care oferă informații detaliate despre costuri pe fiecare produs/serviciu. Iar valoarea adăugată reprezintă diferența dintre veniturile din vânzări și costurile cu achizițiile de la terți.

În cazul unei firme de transport și logistică, procesele care generează valoare adăugată sunt transportul eficient și rapid către destinație, optimizarea rutelor pentru a reduce timpul de livrare și consumul de combustibil, optimizarea folosirii flotei prin maximizarea capacității vehiculelor și evitarea curselor fără încărcătură, gestionarea relațiilor cu clienții pentru rezolvarea problemelor legate de livrări și întreținerea preventivă a vehiculelor, care minimalizează timpii morți și defecțiunile neprevăzute.

Iar procesele care generează risipă sunt cursele fără încărcătură, timpii de așteptare din cauza unei planificări neadecvate, întreținerea reactivă a vehiculelor, care duce la costuri mai mari și timp pierdut, rutele planificate ineficient și încărcarea ineficientă a vehiculelor.

Antreprenorul trebuie să se uite la impactul pe care îl au procesele care aduc valoare adăugată – de exemplu, sunt importanți kilometrii plătiți, nu cei realizați, și suma plătită de client, nu orele lucrate. Deoarece valoarea adăugată nu este doar despre venituri, ci și despre eficientizarea cheltuielilor: o cheltuială în minus este tot un venit. Iar procesele care aduc pierderi trebuie transpuse și ele în bani.

Când se face un buget de venituri și cheltuieli raportarea e tot la procese, care fie aduc bani, fie consumă bani. „Nu pot să spun că vreau creștere de 20%, deci trebuie să vând cu 20% mai mult, ci mă uit la procesele care aduc valoare. În afară de costurile normale, trebuie să fie disponibilă o sumă pentru situații urgente și una pentru investiții – cum este cea pentru înlocuirea tahografelor cu cele inteligente de generația a doua sau pentru a te adapta la alte reglementări noi fără a împrumuta bani. Iar clientul trebuie să plătească și pentru asta. Cel mai comun tip de buget este cel pe tipuri de cheltuieli, dar eu m-aș raporta mai mult la procese, deoarece ele cheltuie sau produc venituri.“

Grad de aprobare a cererilor de creditare de 80% în unele industrii

Bianca Niste, Head of Retail Unicredit Leasing, este de părere că, dacă solicitanții de credite și-ar face atât de bine calculele cum recomandă Dan Preda, eligibilitatea ar fi de 100%, „dar din păcate nu se întâmplă asta. Așa că i-am îndatora suplimentar și le-am face mai mult rău decât dacă le-am aproba cererile.“

Compania oferă finanțare pentru mai multe industrii auto, mai ales utilitare sub 3,5 t – vehiculele mai grele reprezintă doar 20% din finanțări – și echipamente, iar gradul de aprobare este de peste 50%, în funcție de industrie – unele ajung la 80% iar altele, ca sectorul agricol în anii slabi, au un procent mult mai mic. Principalele aspecte urmărite în analiza dosarelor sunt dacă firma este sănătoasă și sustenabilă pe termen lung sau, în cazul celor aflate la început de drum, dacă au un plan solid de afaceri, viabil din punct de vedere financiar.

Expertul contabil și consultantul fiscal și judiciar Dacian Palladi a subliniat că în secolul al XXI-lea este normal să mergi cu o idee nouă de afaceri la bancă și a dat exemplul Silicon Valley, unde se organizează săptămânal hub-uri în care se pot prezenta, gratuit, timp de câteva minute, idei de afaceri noi sau care există deja dar pot fi dezvoltate. Iar auditoriul este format din bănci, fonduri de investiții sau vânători de oportunități care au la dispoziție un capital disponibil tocmai în acest scop.

Este nevoie de atenție și la contabilitate, și la mediul de afaceri

Dacian Palladi a subliniat și necesitatea ca oamenii de afaceri să nu ignore contabilitatea, deoarece „ea oferă numeroase informații pentru a înțelege afacerea și a o transforma într-o afacere, nu într-o pierdere. Deci atenția acordată ei este importantă pentru prezentul și pentru viitorul firmei. Dar la fel de important este să fiți atenți la ce se întâmplă în mediul de afaceri din România, din regiune și din lume, mai ales în aceste vremuri, când apar lucruri care vor afecta firmele indiferent în ce domeniu activează și ce strategii au.“

Chiar dacă unele dintre informațiile prezentate de Dacian Palladi la final de octombrie pot suferi modificări, lucrurile în linii mari nu se schimbă în ceea ce privește planul fiscal al României pentru perioada 2025-2031. Datoria publică a țării era la final de 2024 de aproape 60%, dar nu aceasta este cea mai mare problemă – sunt și țări cu 100% – ci faptul că țara noastră continuă să împrumute bani în ritm alert și la dobânzi care anul trecut erau și de 6,6% și riscau să ajungă la 6,9%. Iar costurile cu împrumuturile urmează să crească mult, deoarece România plătește dobânzile, nu creditul în sine. „Și strategia de îndatorare publică va sta pe spatele nostru, persoane fizice și jucători economici.“

Pe de altă parte, încercarea de a reduce cheltuielile statului poate cauza noi probleme, deoarece de la buget sunt finanțate și cercetarea, învățământul, spitalele ș.a., unde deja nevoile de bani sunt mari.

În aceste condiții, „este surprinzător că în negocierile purtate între UE și România s-a ajuns la concluzia că cea mai mare creștere a veniturilor la buget trebuie să vină din impozitul pe venituri, câtă vreme impozitarea forței de muncă în România este deja la cote prea înalte și niciun guvern nu a avut și nu va avea curajul să scadă impozitarea salariilor. Deci angajații vor costa mai mult indiferent de valoarea adăugată. Aceste venituri ar putea reprezenta în 2025 4% din PIB, față de 2,8% în 2024.“

Statul român estima o creștere economică medie de 2-2,2% în următorii ani, „dar tot ce e sub 4% nici nu prea contează, este doar de supraviețuire. De aceea trebuie să discutăm despre lucrurile pe care s-a bazat creșterea economică a României până acum și vom vedea că nu e foarte bine.“

Până în 2031 ținta României este să scadă deficitul bugetar la circa 3% din PIB, față de circa 8% în 2024.

Întârzierea Europei în ceea ce privește AI pare de nerecuperat

Dacian Palladi a trecut în revistă diverse activități economice, pentru a contura mai bine tabloul regional. Astfel, industria auto nu merge bine în Europa, deci transportul de componente auto nu se mai bucură de volumele de acum 5-6 ani, iar IT-ul scade și el, ca și numărul de persoane angajate în România în domeniu.

Raportul Dragi arăta că Europa nu doar pierde din competitivitate, dar nici nu mai este competitivă ca plus valoare sau inovație. Deci ar fi nevoie de investiții de circa 800 de miliarde de euro în cercetare avansată – mai ales că întârzierea în ceea ce privește AI a continentului nostru este considerată de nerecuperat, aspect văzut de mulți drept cea mai mare problemă – în condițiile în care Europa este necapitalizată. Iar demografia nu este nici ea de neglijat.

Serviciile din România trebuie să crească, la fel și prețurile lor

Dan Preda amintește că în producție și comerț prețurile sunt cam aliniate în diverse țări, în timp ce serviciile din România sunt încă ieftine, și sunt bune, de aceea estimează că în următorii cinci ani toate serviciile vor avea creștere – inclusiv transportul – și tarifele se vor alinia cu cele din Europa de Vest. Tot pentru a sublinia importanța serviciilor, Dacian Palladi atrage atenția asupra faptului că producătorii români folosesc tehnologie importată și cunoștințe din străinătate, nu produc valoare adăugată, în timp ce serviciile le prestăm noi, deci, „dacă ne calculăm bine costurile, poate ajungem să le vindem bine. Dar încă stăm prost aici: în 2004 ora de muncă a românilor costa circa 1,8 euro, iar acum a ajuns la 11,5 euro, deci venitul mediu este departe de cel din Europa, de 35.000 de euro/an la final de 2024. Așadar, unde este valoarea adăugată câtă vreme serviciile le facem la prețuri mai mici, folosind tehnologie de import? În cazul firmelor de transport, de exemplu, vehiculele, piesele și anvelopele nu sunt românești, nici platformele de intermediere și nici clienții, pentru că nu există atât de multe mărfuri românești.“

Este adevărat că stăm prost la capitolul valoare adăugată, admite Dan Preda, „și tocmai de aceea ambiția mea este să ne raportăm la această valoare adăugată. De aceea spun că serviciile din România trebuie să crească și să se alinieze ca prețuri cu cele din alte țări.“

Vorbitorii au amintit și de spaima pe care o trezesc produsele din China, pentru care se pregătesc taxe antidumping mergând până la 80%, ca protecție pentru piața europeană. „Dar mai bine decât să creștem taxele ar fi să aducem valoare adăugată. Chinezii sunt foarte eficienți și ne vor forța și pe noi să fim, pentru că istoria ne arată că nevoia ne împinge să găsim soluții la orice problemă.“

Produsele chinezești sunt însă ieftine și pentru că politica acestei țări presupune subvenții pentru lucruri pe care UE nu vrea să le subvenționeze, iar unele firme chiar nu pot produce aici la costurile din China.

În plus, în Europa nu există materii prime (litiu, paladiu ș.a.) pentru bunurile de calitate sau de înaltă tehnologie pe care le produc chinezii. „Deci sunt multe domenii în care nu ne putem compara cu China. Și dacă ați vedea cum se desfășoară transportul express în Shanghai ați înțelege că dacă ar veni mai mulți chinezi la noi ar fi grav.“

Zsolt Gógucz, manager director Kefren Expres, subliniază faptul că, în ciuda acestor neajunsuri evidente, unele firme de transport express, ca și aceea pe care o conduce, au o calitate rară, știu să facă marketing și să colaboreze pentru a crește vânzările. Însă Dacian Palladi are și aici un contraargument: piețele sunt limitate, nu pot da de lucru decât unui anumit număr de transportatori, și în 2-3 ani cei mici, care nu fac bine calculele, vor dispărea.

Principalele firme de transport express de la noi, cu peste 300 de vehicule, au totuși capital românesc, mai arată Zsolt Gógucz. Iar Dan Preda are, la rândul său, printre clienți firme din diverse industrii care au crescut în ultimii 10 ani, au vândut mai bine, au avut încasări tot mai mari, „singura problemă este că poate unele au consumat mai mult decât trebuia. E cel mai mare regret pe care îl au.“

Depozitele în bănci au crescut, în loc să se facă investiții în dezvoltare

Dacian Palladi constată că depozitele în bănci ale românilor – populație și firme – au ajuns la câteva zeci de miliarde de euro. Dar aceștia sunt bani neinvestiți, ceea ce indică mentalitatea noastră latină: când merg lucrurile, merg extraordinar de bine, facem achiziții etc., iar când merg rău se prăbușesc cu totul. În alte țări și creșterile și scăderile sunt mai mici. „Dacă ne uităm în profunzime la firmele din România, constatăm că multe sunt imitații. și nici în privința consumului nu am inovat nimic, doar ne-am aliniat la ce era în alte țări. Deci valoarea adăugată efectivă în inovație și în construcția firmei e zero. Poți fi un om de afaceri de succes, care stăpânește procesele, dar să ai mentalitatea din Evul Mediu și să ții banii în bancă, să fii prudent, să te oprești la timp din a face investiții.“

Reprezentanta Unicredit Leasing confirmă că unele companii țin banii în bănci, dar arată că există și unele care se inspiră tot mai mult din vest și înțeleg că există și alte moduri de a face afaceri și de a folosi banii, de exemplu, dezvoltându-se în direcții noi.

Potențialul de creștere pe care îl are România s-a cam epuizat, din lipsă de inovație

Pentru a avea succes în afaceri fie inovezi, fie ești mediocru dar constant și copiezi un model deja existent, a explicat Dan Preda. Acesta a mai precizat că nu e greșit nici să urmezi un proces care are, de exemplu, șapte pași, dar să elimini unul dintre ei în mod eficient, ajungând la același rezultat. „Este o formă de inovație.“

Consultantul Dacian Palladi, pe de altă parte, a subliniat faptul că România nu are tradiție în inovație, că la noi nu se predau în școală cursuri despre inovație și că, așa cum a rezultat și din interacțiunea cu managerii participanți la conferință, firmele nu știu exact ce este inovația și nu angajează consultanți în inovație.

Acesta a amintit de teoria capcanei venitului mediu, care a apărut pentru că niște economiști au vrut să afle de ce, atunci când se ajunge la un anumit venit anual pe cap de locuitor, între 12.000 și 16.000 de dolari, cele mai multe țări nu mai reușesc să depășească acest prag. Iar explicația lor a fost că s-a epuizat modelul de dezvoltare. „În România s-au epuizat forța de muncă ieftină – pentru că nu mai este ieftină – și costurile mici – pentru că energia este mai scumpă decât în alte țări din Europa și după liberalizare se va scumpi și mai mult. Pregătirea noastră profesională nu este mai bună decât în alte țări. Iar alte argumente în favoarea noastră sunt greu de găsit.“

Și tocmai pentru că potențialul de creștere în cazul economiei românești în profunzimea ei s-a epuizat, în perspectiva următorilor 10 ani principala provocare pe piața forței de muncă de la noi este că vor fi prea mulți absolvenți de studii superioare cărora nu li se poate da de lucru conform pregătirii lor.

Posibilități teoretice de a inova există și la noi, admite Dacian Palladi, dar faptul că nu avem experiență în a face asta și că nu funcționăm decât de 35 de ani în economia de piață cântărește mult, deoarece inovația presupune riscuri de a pierde bani, deci pentru ea este nevoie de o anumită mentalitate. „Ofer consultanță de 35 de ani și în tot acest timp am întâlnit poate 2-3 companii – cu capital străin – care au investit în inovație.“

Pe de altă parte, managerul Kefren Expres amintește că în urmă cu 10 ani în transportul express se lucra cu foaia, pixul și calculatorul – ceea ce unele firme folosesc și acum – dar între timp a început o digitalizare ușoară și de circa un an au fost introduse în procesele de lucru AI, ChatGPT, machine learning ș.a., care permit eficientizarea muncii angajaților – oricum greu de găsit – astfel încât să crească valoarea adăugată. Deci s-au făcut – dar încă se mai pot face – progrese în transporturi, ceea ce subliniază și Dacian Palladi. „Poate nu vă dați seama, dar jocurile sunt făcute, iar AI s-ar putea să înlocuiască un consultant plătit cu sume mari pe oră pentru a vă salva afacerea.“

Când vine vorba însă de folosirea ChatGPT, ca și a Google, important este să știi ce să îi ceri. „Pentru asta trebuie să fim educați, să citim mereu, să lucrăm cu experți, să avem standarde înalte de competiție, să creștem mult, iar asta nu se găsește în România, deoarece suntem o țară cu educație precară, cu mult sub ce există în lume.“

O afacere este o chestiune de matematică, de procese și de învățare continuă

Reprezentanta Unicredit Leasing a subliniat faptul că educația financiară a românilor este la un nivel mai scăzut decât în restul Europei și că al doilea domeniu unde avem de recuperat este cel al proceselor, pentru că facem lucruri mai mult după ureche decât ca la carte, adică fără un consultant sau fără AI care să ne spună în ce direcție să mergem. De aceea multe firme mici rămân mici, nu fac saltul la următorul nivel. Și nici nu au pregătite strategii pentru situații de avarie, cum constată și Dacian Palladi, care amintește că la începuturile carierei sale teoria spunea că este bine ca o firmă să aibă bani pentru șase luni în care să nu încaseze nimic. La fel ca în gospodării. Dar acum acest model nu mai este actual, cel puțin pentru agenții economici mici, deoarece nu au mentalitatea de așa natură, așa că cei mai mulți rămân mici. Iar companiile mari pun bani deoparte nu pentru că sunt mari, ci pentru că așa au gândit de la început. „Totul ține de educație. Dacă nu înțelegi istoria economiei te expui unor riscuri în afaceri. De aceea e nevoie să îți spună cineva ce este important, astfel nu vei înțelege că o afacere este o chestiune de matematică, de procese și de învățare continuă, pentru a te dezvolta.“