Comitetul Național Rutier din Franța (CNR) a actualizat raportul său privind taxele de drum, vinietele, taxele pe axă și accizele pentru motorină, aplicabile camioanelor în UE27 fără Malta, Cipru și Grecia, dar incluzând Marea Britanie.
În ceea ce privește accizele pentru motorina folosită în transportul rutier de marfă, ele sunt de la simplu la dublu în funcție de țară, oferind un avantaj competitiv major transportatorilor din statele care au cea mai ieftină motorină (sau care ajung acolo), câtă vreme un plin permite traversarea Europei, adică este suficient pentru circa 4.000 km.
CNR amintește că diferențele dintre taxarea motorinei în țările europene constituie, după costurile cu șoferul, o sursă importantă de distorsiuni ale concurenței în transportul rutier, motivul fiind simplu: un camion care face transport internațional este echipat cu rezervoare care îi permit să parcurgă o distanță mare cu un singur plin. Această situație a fost considerată incompatibilă cu funcționarea normală a pieței comune și, încă din 1992, din dorința de armonizare, Europa a stabilit accize minime aplicabile combustibililor.
Astăzi, regulile referitoare la accize sunt definite în Directiva 2003/96/CE din 27 octombrie 2003, denumită „directiva energie”, care conturează cadrul comunitar de taxare a produselor energetice și a electricității și stabilește o cotă minimă de impozitare pentru motorină, sub care statele membre nu pot coborî. Începând cu 1 ianuarie 2010 și până în prezent, aceasta este fixată la 33 de euro/hl.
Pentru statele membre care nu au adoptat moneda unică, valoarea este convertită în moneda națională la cursul de schimb oficial din 1 octombrie al anului N-1 pentru anul N.
Deci directiva stabilește principiul unei cote minime pentru toți, dar prevede unele excepții. La 30 martie 2025, nouă state europene au implementat un regim fiscal diferențiat pentru motorina pentru uz comercial: Belgia, Croația, Franța, Italia, Portugalia, România, Slovenia, Spania și Ungaria. Textul de lege autorizează statele membre să aplice o diferență între motorina pentru uz privat și motorina pentru uz comercial în cazul transportului de mărfuri pentru terți sau în cont propriu, efectuat cu un vehicul cu motor sau cu un ansamblu de vehicule cuplate destinate exclusiv transportului de mărfuri pe șosea și având o greutate maximă autorizată egală sau mai mare de 7,5 t. Această diferență de fiscalitate se poate stabili și pentru transportul regulat sau ocazional de pasageri cu un vehicul auto din categoria M2(2) sau M3(3).
Dar valoarea pentru uz comercial nu poate fi mai mică decât cea aplicată la pompă la 1 ianuarie 2003 în statul respectiv.
În tabelul alăturat puteți vedea diferite mecanisme de rambursare parțială a accizelor la motorina pentru uz comercial. Tot aici se observă cât de largă este plaja de valori ale accizei, în funcție de țară, de la 27,05 euro/hl în Polonia la 59,57 de euro/hl în Irlanda, și că opt țări UE aplică o cotă la nivelul minim comunitar (33 de euro/hl), sau chiar mai scăzută prin efectul conversiei valutare. În timp ce valoarea medie în UE este de circa 41 de euro/hl.
Situația la 30 martie 2025
| Țara | Accize pentru motorină „uz necomercial” (€/hl) | Rambursare parțială accize motorină TRM (€/hl) | Accize pentru motorină „uz comercial” TRM (€/hl) | Accize motorină comercială TRM (€/km)* | Clasament țări după nivelul accizei comerciale TRM |
| Irlanda** | 59,57 | – | 59,57 | 17,9 | 1 |
| Danemarca | 56,59 | – | 56,59 | 17 | 2 |
| Finlanda** | 54,7 | – | 54,7 | 16,4 | 3 |
| Austria* | 53,59 | – | 53,59 | 16,1 | 4 |
| Lituania | 51,96 | – | 51,96 | 15,6 | 5 |
| Țările de Jos | 51,63 | – | 51,63 | 15,5 | 6 |
| Germania | 47,04 | – | 47,04 | 14,1 | 7 |
| Luxemburg | 45,26 | – | 45,26 | 13,6 | 8 |
| Franța** | 60,94 | 15,75 | 45,19 | 13,6 | 9 |
| Letonia | 44,05 | – | 44,05 | 13,2 | 10 |
| România | 46,58 | 4 | 42,58 | 12,8 | 11 |
| Grecia | 41 | – | 41 | 12,3 | 12 |
| Belgia | 60,02 | 19,24 | 40,78 | 12,2 | 13 |
| Italia | 61,74 | 21,418 | 40,32 | 12,1 | 14 |
| Cipru | 40 | – | 40 | 12 | 15 |
| Estonia** | 39,9 | – | 39,9 | 12 | 16 |
| Cehia | 39,36 | – | 39,36 | 11,8 | 17 |
| Suedia | 37,63 | – | 37,63 | 11,3 | 18 |
| Slovacia | 36,8 | – | 36,8 | 11 | 19 |
| Ungaria | 37,39 | 4,27 | 33,12 | 9,9 | 20 |
| Bulgaria | 33,03 | – | 33,03 | 9,9 | 21 |
| Croația | 40,61 | 7,61 | 33 | 9,9 | 22 |
| Spania | 37,9 | 28 | 33 | 9,9 | 22 |
| Malta** | 33 | – | 33 | 9,9 | 22 |
| Slovenia** | 42,54 | 32,64 | 33 | 9,9 | 22 |
| Portugalia** | 50,4 | 17,4 | 33 | 9,9 | 22 |
| Polonia** | 27,05 | – | 27,05 | 8,1 | 27 |

Comitetul Național Rutier din Franța (CNR) a actualizat raportul său privind taxele de drum, vinietele, taxele pe axă și accizele aplicate motorinei, aplicabile camioanelor în UE27 fără Malta, Cipru și Grecia, dar incluzând Marea Britanie. Dintre cele 25 de țări studiate, opt au sistemul cu vinietă, 16 au taxă/km și una, Finlanda, are gratuitate pe șosele și pe autostrăzi indiferent de tipul vehiculelor.
Lungimea rețelelor rutiere cu taxa este de aproape 53.800 km acoperiți de viniete și de peste 122.600 km supuși taxelor/km. În Spania sunt circa 600 km de autostradă gratuită, dar gratuitatea ar urma să înceteze în curând, iar în Portugalia, de la 1 ianuarie 2025, șapte tronsoane de autostradă, inclusiv traseele transfrontaliere spre Spania, sunt gratuite, în primul rând pentru a crește siguranța – pe autostrăzi sunt mai puține accidente, dar autostrăzile sunt evitate tocmai din cauza costurilor.
Datele din raportul CNR sunt pentru configurația emblematică din transportul rutier internațional de mărfuri din Europa, adică autotractorul Euro 6 cu cinci axe și suspensii pneumatice și cu semiremorcă de 40 t. Autorii raportului atrag atenția asupra faptului că vocabularul folosit la nivel european nu este armonizat, nuanțele dintre taxe, vignete și remunerații nu sunt întotdeauna clare, iar aplicarea sau neaplicarea TVA ar putea permite diferențierea, întrucât, teoretic, o taxă nu poate fi supusă TVA. În Belgia, de exemplu, în Flandra și Bruxelles vigneta este asimilată unei taxe, în timp ce în Valonia este o remunerație supusă TVA.
Una dintre concluziile analizei ample a CNR este că, fiind vorba de măsuri și valori disparate de la o țară la alta, ele nu influențează în mod egal costul utilizării infrastructurilor și afectează raporturile de competitivitate între state și între transportatori.
Asta deoarece politicile fiscale sunt responsabilitatea fiecărui stat membru. Totuși, pentru a limita distorsiunile concurențiale, au fost stabilite cote în cazul taxelor/axă și al accizelor pentru motorină.
Taxele/axă au un minim de 515 euro/vehicul/an și peste 1.900 de euro/vehicul/an în Polonia și în Slovenia nu există, dar aici camioanele sunt obligate să utilizeze autostrăzile când acestea sunt disponibile pe traseul lor. Și în ceea ce privește accizele pe motorină strategiile țărilor sunt diferite: Danemarca le-a crescut semnificativ în 2025, în timp ce Polonia sau Croația le mențin la nivelul minim european sau chiar mai jos. Iar costul utilizării infrastructurii rămâne și el mult diferit și se încadrează într-un interval amplu, de la 0,093 de euro/km pe autostrăzile poloneze până la 0,5317 euro/km în Austria.
Strict pentru piața de origine a CNR, Franța, costul utilizării infrastructurii este de 14 cenți/km pe rețeaua rutieră neconcesionată și de 40 de cenți/km pe cea concesionată, taxa/axă este la minimul european (516 euro/an), dar ea are o pondere redusă în costurile de transport peste tot în Europa, deci valoarea mică nu crește competitivitatea operatorilor francezi, taxele de autostradă sunt de 26 de eurocenți/km, destul de ridicate în comparație cu restul Europei, ceea ce nu favorizează firmele franceze, iar accizele pentru motorină sunt de 13,6 cenți/km, cu discount dedus, adică peste media europeană de 12,1 eurocenți/km, ceea ce, din nou, generează un deficit de competitivitate pentru transportatorii francezi, în special în raport cu statele vecine: Belgia, Italia, Spania (în Spania este vorba de 10 eurocenți/km).
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit