Şoferii-patroni din Germania care nu au depus o cerere de sprijin financiar Covid în cadrul Pilonului III, dar sunt încă grav afectaţi de pandemie, pot aplica pentru un ajutor de repornire de maximum 7.500 de euro, a anunţat Ministerul Federal al Finanţelor.
Cererile pentru ajutorul aferent primelor 6 luni ale acestui an vor putea fi depuse până la 31 august 2021, iar banii ar trebui plătiţi la câteva zile după depunere.
Potrivit Ministerului Federal al Finanţelor din Germania, ajutorul unic de repornire este de 50% din cifra de afaceri de referinţă pe 6 luni, dar nu mai mult de 7.500 de euro. Suma maximă a ajutorului de repornire se acordă dacă cifra de afaceri a lucrătorilor independenţi în perioada de finanţare ianuarie 2021-iunie 2021 a scăzut cu mai mult de 60% comparativ cu cifra de afaceri de referinţă, calculată ca media lunară a cifrei de afaceri pentru 2019 înmulţită cu 6.
Ajutorul de repornire este plătit ca avans. La depunerea cererii, beneficiarii trebuie să se angajeze să depună o factură finală prin autoexaminare după încheierea perioadei de finanțare. Dacă cifra de afaceri pe parcursul perioadei de 6 luni este mai mare de 40% din cifra de afaceri de referință de 6 luni, plățile în avans trebuie rambursate proporțional. Dacă cifra de afaceri realizată este de 90% sau mai mult, ajutorul pentru repornire trebuie rambursat integral. Pentru a combate frauda subvențiilor vor fi efectuate verificări aleatorii.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit