Atlas Express & Logistic estimează că va trebui să investească, eșalonat, începând cu 1 ianuarie 2025, 250.000-300.000 de euro pentru echiparea cu tahografe inteligente a întregii sale flote, a declarat directorul general al companiei, Iulia Hribal, la Conferința Anuală a Transportatorilor Express de Mărfuri din România, organizată de Kefren Expres. „Dar poate nu vom avea tahografe pe toată flota, ci vom lua în calcul și detararea unor mașini sau achiziția unora de până la 2,5 t.“
În ceea ce privește detararea însă, există temerea că o astfel de procedură realizată în țara de origine nu va fi acceptată și în alte țări, deci va aduce amenzi.
Alte firme de profil prezente la eveniment au estimat costuri similare, de circa 1.000 de euro/vehicul, iau una dintre ele, Aldestar, a cumpărat începând din 2023 numai utilitare cu pregătire pentru tahograf, pentru a fi mai puțin de lucru. În plus, pentru flota de camioane echiparea cu smart tacho 2 s-a făcut deja.
Reprezentanții Ianis Cargo însă au declarat că nu vor instala tahografe treptat, ci doar înainte de data limită, pentru a evita amenzile abuzive care se dau în Franța, de exemplu, în cazul în care mașina are smart tacho 2, dar acesta nu este folosit pentru că încă nu este obligatoriu.
Dar echiparea pe ultima sută de metri – cum am încercat și noi să avertizăm de-a lungul timpului în cazul camioanelor grele – aduce riscuri majore legate de lipsa de disponibilitate a unui număr atât de mare de tahografe dintr-odată și de lipsa de timp pentru ca service-urile autorizate să facă instalarea.
Reprezentanții EXC Express & Logistics au atras atenția asupra faptului că va fi nevoie de o ajustare a tarifelor pentru a acoperi investiția în achiziția și montarea tahografelor și cheltuielile operaționale cu gestionarea lor. „Deci căutăm împreună cu clienții soluții sustenabile pentru a amortiza costurile.“ Iar Cristian Silaghi (RMS Logistic) vede și avantaje în utilizarea tahografelor pe vanurile care fac transport express: faptul că pe distanțe lungi, de peste 2.500 km, dacă se schimbă mașinile, ele vor putea funcționa continuu dintr-un centru de cross dock în altul, în condiții mai bune pentru șoferi, și livrările vor fi chiar mai rapide decât acum.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit