Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Industria construcțiilor are o dinamică bună în acest an dificil din punct de vedere economic. Lucrările din construcții nu au fost la fel de afectate de pandemie precum alte sectoare economice, însă achizițiile publice, care au un rol foarte important, nasc în continuare discuții. „Rolul important al Statului se corelează de multe ori cu probleme pe zona de achiziții publice. Există un risc de comportamente incorecte, anticoncurențiale, legate de procedurile de achiziții publice. Am avut multe astfel de cazuri în zona licitațiilor de construcții, atât pe zona de marcaje, cât și pe lucrări de mentenanță sau deszăpezire“, atrage atenția Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliul Concurenței, în cadrul webinarului „Concurența în construcții“, organizat de Pria Events. „Legea achizițiilor publice spune că dacă o companie a fost implicată în încălcări ale legii, între care și cea legată de legea concurenței, compania poate fi exclusă de la achiziții publice pe o perioadă de trei ani. Acum, împreună cu ANAP, putem centraliza informațiile pe site-ul nostru și putem afișa care sunt companiile sancționate în ultima vreme de Consiliul Concurenței pentru încălcări/trucări ale licitațiilor publice. De asemenea, detaliem și modurile în care aceste companii pot scăpa de pedeapsă, prin acțiuni de clemență/recunoaștere a vinovăției sau prin măsuri clare prin care să poată evita pe viitor alte încălcări ale legii.“

Bogdan Chirițoiu subliniază că recent a sancționat mai multe companii care au organizat un consorțiu. „Chiar și atunci când aceste înțelegeri nu sunt secrete, pot apărea probleme de concurență. E normal să se asocieze companiile, ca să poată derula un contract public sau privat, pentru că una singură nu are toate abilitățile sau nu vrea să își aloce toate resursele unui singur proiect, dar în cazul de față s-a ajuns la o situație extremă pentru că toate companiile din zona respectivă s-au asociat, iar la licitație au participat ca un singur actor. Iar asta a întrecut limitele.“ Mihaela Ion, Partener la Popovici Nițu Stoica și Asociații, amintește însă că zonele de risc nu sunt numai achizițiile publice, respectiv înțelegerile orizontale între societăți concurente, ci și potențialele înțelegeri verticale, prin care un furnizor de materii prime poate să intervină în politica de ofertare a societății de construcții în achiziții. „În vremuri de criză mereu au apărut cartelurile, pentru că societățile încercau să găsească o soluție pentru a supraviețui. Societățile de construcții și nu numai, în contextul actual, nu trebuie să discute, de exemplu, despre salariile pe care le oferă sau despre măsurile pe care vor să le întreprindă cu privire la angajați, pentru că și asta este o zonă de risc.“