Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Dopravný Podnik Bratislava (DPB), operatorul de transport public din capitala Slovaciei, urmează să îşi modernizeze flota cu autobuze electrice cu pilă de combustie pe hidrogen. Astfel, potrivit presei locale, licitaţia pentru cumpărarea a 40 de astfel de vehicule a fost câştigată de Solaris Bus & Coach, iar primele patru unităţi ar putea intra în operare până în toamna viitoare.

Modelul câştigător ar fi Solaris Urbino 12 Hydrogen, echipat cu rezervoare de H2 montate pe plafon, longitudinal deasupra primei axe.

Acestea vor asigura o capacitate de 312 l fiecare, adică 1.560 l în total, egal cu aproximativ 37 kg H2. Alimentarea se face la un ritm de 6 kg pe minut, iar autonomia promisă de producătorul polonez este de aproximativ 350 de km.

Urbino Hydrogen are un principiu de funcţionare similar versiunii pe baterii, diferenţa fiind făcută, desigur, de rezervoarele de H2, pe baza căruia se produce energia. Bateriile Solaris High Power, având o capacitate de stocare de aproximativ 30 kWh, sunt montate pe celula de combustie. Propulsia este realizată de axa electrică cu două motoare de 125 kW montate deasupra roţilor, singura opţiune în cazul vehiculului pe hidrogen.

Unul dintre cele mai recente contracte pentru Solaris Urbino 12 Hydrogen a fost semnat în Bavaria, Germania, cu 10 vehicule programate pentru livrare până în martie anul viitor. Primul parc de 12 autobuze Solaris cu pilă de combustie pe H2 a intrat în operare în Bolzano, Italia, în mai 2021, iar jcea mai mare comandă de până acum a venit din Olanda – 20 de modele achiziţionate de Connexxion, parte a grupului Transdev.

Autobuzele cu sistem de propulsie pe hidrogen (H2) reprezintă o alternativă interesantă în faţa vehiculelor electrice pe baterii, graţie autonomiei crescute, cu condiţia ca hidrogenul să provină din surse regenerabile. Practic, şi unele, şi altele, sunt autobuze electrice, doar că în cazul primelor, energia este produsă la bord, din celulele de H2.

Deşi prezintă numeroase avantaje operaţionale, tehnologia de propulsie pe celule de H2 este foarte scumpă, astfel că investiţiile în infrastructură şi vehicule nu sunt posibile fără sprijinul autorităţilor centrale. Astfel, în cadrul proiectelor europene JIVE 1 şi JIVE 2 („Joint Initiative for Hydrogen Vehicles across Europe”) au fost comandate peste 200 de autobuze pe H2, cu co-finanţare din partea FCH JU (Fuel Cells and Hydrogen Joint Undertaking). Iar primele 50 de unităţi sunt deja în operare.

11 oraşe europene şi regiuni – Aberdeen, Birmingham şi Londra (Marea Britanie), Auxerre şi Toulouse (Franţa), Barcelona (Spania), South Holland, Groningen şi Emmen (Olanda), Tirol (Italia) şi Wiesbaden (Germania) – vor recepţiona autobuze pe H2 până la finalul lui 2021.

„În 2010, când a fost prezentat primul autobuz pe H2, preţul acestuia era de 1,8 milioane de euro. Astăzi, Consorţiul H2Bus şi-a propus să obţină reducerea preţului de achiziţie la 650.000 de euro”, a declarat Bart Biebuyck, director executiv al FCH JU.

Primele 50 de autobuze urbane cu propulsie pe H2 sunt deja în operare în Köln, Wuppertal (Germania) şi Pau (Franţa). Astfel, prin intermediul proiectului JIVE, compania de transport public din Köln a recepţionat 35 de autobuze, iar alte 15 vor fi livrate până la sfârşitul anului viitor.

Finanţarea acordată prin JIVE contribuie la atingerea obiectivelor climatice asumate de Uniunea Europeană. Potrivit unui studiu al Asociaţiei Internaţionale de Transport Public (UITP), 22,5% din totalul autobuzelor comandate anul viitor ar trebui să fie cu zero emisii pentru a se putea respecta noua legislaţie europeană.